Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale de construcţii şi instalaţii, a devenit acţionar majoritar al producătorul de ţiglă Depaco, odată cu achiziţia unui pachet de încă 10% din părţile sociale ale companiei, a anunţat grupul luni. Teraplast a primit pe data de 30 mai din partea Consiliului Concurenţei acordul pentru achiziţia a 50% din Depaco.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În urmă achiziţiei, grupul Teraplast va putea consolida în situaţiile financiare atât cifră de afaceri, cât şi profitul Depaco. Ne propunem că anul acesta vânzările Depaco să aibă o contribuţie importantă în cifră de afaceri consolidată a grupului, premisele de creştere fiind pe de o parte dezvoltarea pe piaţă internă, iar pe de altă parte intrarea pe pieţele externe. În urmă intrării în Teraplast, Depaco vinde deja în Ungaria şi Bulgaria”, a declarat directorul general al Teraplast, Mirela Pop.

Compania Depaco a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 127 milioane lei şi un profit net de 10,3 milioane lei.

În prezent, procesul de producţie din fabrică Depaco se desfăşoară pe mai mult de 40 linii automate: pentru ţiglă metalică cu diverse profiluri, pentru tablă cutată, pentru sistemul de jgheaburi şi burlane şi pentru multe alte accesorii.

Grupul Teraplast a obţinut în 2016 o cifră de afaceri consolidată de 398,78 milioane lei, EBITDA de 61,34 milioane lei şi un profit net de 39,41 milioane lei.

Pentru anul 2017 grupul şi-a propus o cifră de afaceri consolidată de 434,6 milioane lei şi o EBITDA de 63,3 milioane lei.

Grupul include compania Teraplast, subsidiara TeraSteel (nouă denumire a Plastsistem, din ianuarie 2017), subsidiara TeraGlass, subsidiara Teraplast Logistic şi Politub (entitate controlată în comun sub formă de asociere în participaţie).

Din anul 2008, compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu simbolul TRP, având în prezent o capitalizare de 368,2 milioane lei (80,3 milioane euro).

Cel mai mare acţionar al Teraplast este omul de afaceri Dorel Goia, cu 46,77% din acţiuni, în timp ce fondul KJK Fund II din Luxemburg are o participaţie de 10,03%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.