Regina Elizabeth a II-a şi prinţul Philip au adus un omagiu pompierilor din Londra, al căror curaj a împiedicat moartea unor oameni în incendiul din Grenfell Tower, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Suverana şi ducele de Edinburgh au lăudat de asemenea munca voluntarilor, care au oferit sprijin zecilor de victime ale incendiului devastator din noaptea de marţi spre miercuri.

”Prinţul Philip şi cu mine vrem să aducem un omagiu curajului pompierilor şi altor ofiţeri din cadrul serviciilor de urgenţă care şi-au riscat viaţa pentru a-i salva pe alţii”, declară regina.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Cel puţin 17 persoane au murit în incendiu, însă bilanţul urmează să crească.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.