Nouă lungmetraje de ficţiune şi documentare şi 13 scurtmetraje româneşti sunt incluse în competiţia Zilele Filmului Românesc a Festivalului de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc în perioada 2 - 11 iunie, la Cluj-Napoca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer, ”Aniversarea/ The Anniversary”, de Dan Chişu, ”Camera Obscura”, de Gheorghe Preda, ”Fixeur/ The Fixer”, de Adrian Sitaru, ”Inimi cicatrizate/ Scarred Hearts”, de Radu Jude, ”Planeta Petrila/ Planet Petrila”, de Andrei Dăscălescu, ”Procesul/ The Trial”, de Claudiu Mitcu şi Ileana Bîrsan, ”Ultimul căldărar”, de Cosmin Bumbuţ, şi ”Varză, cartofi şi alţi demoni/ Cabbage, Potatoes and Other Demons”, de Şerban Georgescu, sunt lungmetrajele incluse în competiţia românească de anul acesta.

Cât priveşte competiţia de scurtmetraje, aici au fost selecţionate: ”Almania”, de Anton şi Damian Groves, ”Broken”, de Alex Mironescu, ”Când afară ninge/ When It's Snowing Outside”, de Conrad Mericoffer, ”Chers Amis”, de Valeriu Andriuţă, ”Date Night”, de Stela Pelin, ”Farul/ The Headlight”, de Ionuţ Gaga, ”Fragment 22”, de Sandra Rad, ”No Man's Land”, de Marius Olteanu, ”O noapte de dragoste/ One Night for Love”, de Alex Mavrodineanu, ”Offstage”, de Andrei Huţuleac, ”Prima noapte/ First Night”, de Andrei Tănase, ”Scris/Nescris/ Written/Unwritten”, de Adrian Silişteanu, şi ”Sechestraţi fără voie/ Humans in Frame”, de Tudor Botezatu.

În afara competiţiei vor rula lungmetrajele ”Breaking News”, de Iulia Rugină, ”Ţara moartă/ Dead Nation”, de Radu Jude, ”Ouăle lui Tarzan/ Tarzan's Testicles”, de Alexandru Solomon, şi ”Vânătoare/ Prowl”, de Alexandra Bălteanu. Lor li se adaugă scurtmetrajul ”Careu/ Square”, de Anca Damian, producţie franceză, care a avut premiera la Cannes, în 2016.

Filmele au fost selectate din 120 de pelicule înscrise.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.