Patronul grupării Juventus Bucureşti, Ilie Ciuclea, a declarat, marţi, agenţiei News.ro, că, în condiţiile în care există un litigiu privind terenul echipei, nu mai poate investi în modernizarea stadionului pe care ar fi vrut să evolueze în Liga I, astfel că va solicita Primăriei Capitalei să joace gratis pe Arena Naţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Finanţatorul echipei care a promovat matematic în Liga I în acest sezon spune că a aflat despre cererea de retrocedare a terenului pe care se află stadionul în momentul în care discuta despre investiţiile necesare pentru a putea evolua în primul eşalon.

“Primăria este proprietarul terenului, noi l-am avut în administrare fără plată, dar cu condiţia de a menţine şi de a construi un complex sportiv şi ne-am ţinut de cuvânt până acum. Şi pentru fiecare lucrare trebuia să cer o nouă permisiune. Şi când am cerut-o acum în chestiunea cu promovarea, mi s-a explicat că există acest proces şi am rămas cu gura căscată. În situaţia asta, eu cred că doamna primar general o să ne dea Arena Naţională să jucăm gratuit, pentru că dânşii ne-au adus în situaţia asta. Eu ştiu în ce hal s-au apărat sau nu? Sau puteau să ne spună din timp despre ce e vorba. Dacă din 2001 există această solicitare, cineva cred că trebuia să ne spună «băi oameni buni, staţi puţin, apucaţi-vă de altceva». Dar am aflat când aveam constructorii la mine în birou pentru patru lucrări care se duceau la aproape două milioane de euro în această investiţie absolut privată şi fără pretenţii de a se întoarce, pentru că eu am o datorie morală faţă de copiii din cartierul în care eu m-am născut. Voiam să facem modernizarea tribunei a II-a până la 4.000 de locuri, nocturna, suprafaţa de joc încălzită, turnicheţii şi aşa mai departe”, a decarat Ciuclea, pentru News. ro.

El  spune că în cazul nu va găsi înţelegere la Primăria Capitalei este dispus să mute echipa în alt judeţ: “Încă nu am făcut această cerere la primărie, încă lucrăm la ea să găsim nişte argumente de bun simţ, că nu vrem să deranjăm. Dacă e în regulă, e bine, dacă nu, nu ştim ce vom face, vor mai fi nişte încercări. Problema mai gravă nu e la Liga I, este la copii, avem aproape 300 de copii care se instruiesc aici. Avem copii care vin de nouă ani aici. La noi, copiii nu plătesc şcoala de fotbal, nimeni nu plăteşte un leu. Să vedem dacă ne lasă să ne pregătim în continuare aici, să fie o combinaţie, la Liga I să jucăm pe Arena Naţională şi pregătirea aici. Ar fi o soluţie de compromis. Dacă nici asta nu se poate, există şi soluţia de a rămâne copiii ăştia orfani din punct de vedere fotbalistic. Pentru echipa mare avem soluţii, sunt vreo 5-6 judeţe interesate să o preia.  Ce să fac altceva? Eu am construit aici în partea aceasta a oraşului, unde nu sunt teatre, cinematorgrafe. O parte din copii i-am scos de prin canale, de la suflat în pungi şi acum sunt sănătoşi”.

Este posibil ca gruparea bucureşteană să se constituie parte în procesul de retrocedare a mai multor terenuri din Capitală, printre care şi cel pe care se află stadionul din cartierul Colentina, spune Ciuclea.

“Intenţia noastră este să mergem mai departe până la capătul drumului. Şanse de a câştiga rpocesul la apel sunt. Acţiunea principală o să o declanşeze Primăria Capitalei, nu noi, dar vom veni şi noi la congruenţă şi primăria de sector, să ne constituim parte sub diferite forme. Dar acest recurs poate dura mai multe luni, poate ani. Această retrocedare are un tâlc, doamna aceasta a cerut terenul în 2001, a început procesul în 2011 şi s-a terminat în 2017. Noi ne-am trezit în urmă cu câteva luni că suntem informaţi că e o suprapunere pe teren, în momentul în care noi eram pregătiţi să facem o investiţie pentru condiţiile impuse de Liga I. Acest pachet de investiţii pe acest teren este absolut imposibil, nu mai putem bate nici măcar un cui, pentru că există hotărârea, chiar dacă nu s-a dat încă motivaţia. Şi nici nu cred că există vreo logică să se mai facă ceva până la definitivarea procesului”, a precizat Ilie Ciuclea.

Referitor la următorul sezon, în care echipa sa va evolua în Liga I, patronul Juventusului a spus că vrea să continue cu Daniel Opriţa antrenor şi că a stabilit prime de obiectiv pentru jucători, inclusiv pentru câştigarea campionatului: “Noi credem că vom continua cu Opriţa, acum trebuie să-şi dorească şi dumnealui. Şi noi ştim că îşi doreşte. Am promovat din B în C cu Opriţa, şi acum în Liga I şi cu eforturile noastre, cu asigurarea unui climat de negăsit în fotbalul românesc. Nu avem întârziere nici o secundă vizavi de drepturile lor. Iar Opriţa ar trebui să continue, pentru că e şi munca lui, care trebuie recunoscută. Avem o listă cu jucători care ar avea loc şi ar constitui o perspectivă pentru noi în Liga I. Şi avem câţiva care şi-au manifestat dorinţa de a veni şi de a respecta principiul financiar pe care noi l-am alaborat. Noi nu dăm bani la contracte, la transfer, noi dăm bani la obiectiv, o cotă parte la atingerea obiectivului. Iar obiectivul pentru Liga I ar fi treapta întâi, locurile 1-4, şi treapta a doua, locurile 1-10. Numai că la 1-4 se împart în patru 2,5 milioane, iar la 1-10 se împarte doar un milion. Fiecare ştie ce are de câştigat. Sigur că putem să mergem şi la locul 1. Avem 4 milioane de împărţit la 4, deci jucătorilor le-ar reveni 1 milion de euro. Nu au decât să îl ia. E o treabă cât se poate de corectă după părerea mea. Banii înainte unii dintre noi nu îi dăm nici la fete. E o formulă altfel, se plăteşte munca, nu mofturile şi meciurile trucate, aşa cum vedem din ce în ce mai des”.

Parcul Motodrom din cartierul Colentina în suprafaţă de peste opt hectare şi terenuri de aproape 140.000 de metri pătraţi din zona Fundeni, pe care se află stadionul şi baza de antrenament a echipei de fotbal Juventus Bucureşti, o universitate privată, o benzinărie, blocuri, drumuri, alei şi spaţii verzi au fost câştigate în instanţă de o femeie care a reuşit să convingă instanţa că acestea au aparţinut tatălui ei şi au fost preluate abuziv în perioada regimului comunist, iar ea este moştenitoarea acestuia. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au declarat marţi, pentru News.ro, că motivarea hotărârii Tribunalului Bucureşti nu a fost până în prezent comunicată municipalităţii, care va ataca cu apel decizia din 10 aprilie.

Dacă decizia va rămâne definitivă, terenuri în suprafaţă de aproape opt hectare, printre care şi stadionul Juventus Bucureşti, vor fi restituite în natură, iar pentru Parcul Motodrom şi pentru celelalte terenuri care sunt în prezent ocupate cu construcţii va primi despăgubiri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.