Ministrul de Externe al Austriei, Sebastian Kurz, a propus miercuri dimineaţă o serie de măsuri pentru a creşte eficienţa Uniunii Europene, inclusiv înjumătăţirea numărului de la 28 la 14 comisari europeni şi abrogarea a două norme europene pentru fiecare adopată, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful diplomaţiei austriece a sugerat ca numirea comisarilor să se facă pe baza unui sistem rotativ între ţările membre ale Uniunii Europene.

În acest moment, fiecare ţară are dreptul să nominalizeze un comisar pentru Comisia Europeană, care trebuie să treacă de audierile din Parlamentul European.

De asemenea, ministrul austriac vrea să întărească politica comună a blocului în domeniul afacerilor internaţionale şi securităţii.

”Uniunea Europeană este prea slabă în ceea ce priveşte o serie de probleme majore şi prea dominată de segmente minore”, a declarat Sebastin Kurz.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va prezenta miercuri o ”carte albă” cu privire la strategia de întărire a blocului după începerea procesului de retragere a Marii Britanii din UE.

Austria va prelua preşedinţia rotativă începând cu iulie 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.