Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Institutul Cultural Român şi oameni din lumea filmului şi a teatrului şi-au exprimat regretul faţă de moartea regizorului Radu Gabrea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a transmis condoleanţe familiei cineastului.

”Am aflat cu profundă tristeţe vestea morţii regizorului Radu Gabrea, reprezentant de frunte al artei cinematografice româneşti. A fost primul preşedinte al Oficiului Naţional al Cinematografiei, instituţie a cărei menire a fost şi este relansarea producţiei cinematografice româneşti, după colapsul de la începutul anilor 1990. A venit în lumea cinematografiei din lumea tehnică. Nu a fost singurul care a urmat acest drum. Asta i-a permis să înţeleagă mai bine lumea căreia i-a dat viaţă pe ecran. «Dincolo de nisipuri», după operele lui Fănuş Neagu, a născut controverse într-o lume a schematismului şi maniheismului. Profundul divorţ de lumea absurdă a comunismului s-a produs în 1974, când s-a stabilit în Germania. S-a întors în ţară, de care a fost puternic legat, în 1997. Moartea sa este o mare pierdere pentru cinematografia românească. Transmit sincerele mele condoleanţe familiei”, este mesajul publicat pe pagina sa de Facebook.

Şi Institutul Cultural Român şi-a exprimat regretul faţă de decesul cineastului. ”Ne-a părăsit regizorul Radu Gabrea, vechi prieten al Institutului Cultural Român. Odihnească-se în pace. Drum lin spre lumină!”.

”L-am întrebat, odată, pe Radu ce face când nu este vesel... Nu ies din casă, mi-a răspuns. Radu Bartolomeu Gabrea rămâne prietenul nostru adevărat, cel care cu energia şi generozitatea lui ne-a luminat viaţa mulţi, mulţi ani. Nu are cine să-l în locuiască pe artistul plin de har, de care ne-am îndrăgostit din prima clipă când l-am cunoscut”, a fost mesajul de joi noapte al actorului Vlad Rădescu.

Criticul de film Irina Margareta Nistor a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj de la Berlin: ”Cu o imensă nostalgie pentru MeCEFF şi adevăratul senior care a fost şi va rămâne Radu Gabrea, regizorul care ne-a reprezentat impecabil şi în exilul său în Germania”.

Radu Gabrea a murit joi, la vârsta de 79 de ani. A regizat peste 20 de filme artistice, de televiziune şi documentare. Între acestea se numără ”Dincolo de nisipuri” (1971), ”Ein Mann wie EVA” (1984), ”Cocoşul decapitat” (2007), ”Călătoria lui Gruber” (2008) şi ”O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2014). El a fost directorul festivalului MeCEFF de la Mediaş.

A realizat primul serial de televiziune din România, ”Urmărirea”, în 1970, iar cu ”Dincolo de nisipuri” din 1973 (ecranizare a romanului "Îngerul a strigat”, de Fănuş Neagu), a devenit unul dintre cineaştii incomozi pentru regimul Ceauşescu. Filmul a fost oprit de Nicolae Ceauşescu personal, modificat de cenzură, în principal în banda sonoră. După acest episod, Radu Gabrea s-a stabilit în Germania, ţara de origine a mamei sale. Pelicula a fost selectată la secţiunea Quinzaine des Realisateurs” a Festivalului de la Cannes.

Radu Gabrea a fost primul preşedinte al Oficiului Naţional al Cinematografiei, cu rang de secretar de stat, înfiinţat la 24 octombrie 1997 prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului României. A deţinut funcţia până în anul 1999. A fost membru fondator al Fundaţiei "Filmul românesc".

Pe 24 februarie 2011, Radu Gabrea a fost decorat cu Ordinul Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania pentru meritele sale deosebite în relaţiile culturale germano-române şi, în special, pentru contribuţia sa artistică la înţelegerea istoriei germano-române.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.