Fostul preşedinte Bill Clinton şi candidata democrată la preşedinţie Hillary Clinton, învinsă pe 8 noiembrie, vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui-ales Donald Trump, pe 20 ianuarie, au declarat marţi membri ai echipelor celor doi Clintoni pentru CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul preşedinte George W. Bush şi fosta Prima Doamnă Laura Bush vor participa, de asemenea, la ceremonie, a anunţat marţi, într-un comunicat, biroul celui de-al 43-lea preşedinte american.

”Preşedintele şi Dna. George W. Bush vor participa la a 58-a ceremonie de învestire prezidenţială, pe 20 ianuarie 2017, la Capitoliul Statelor Unite, în Washington D.C.”, se arată în comunicat.

”Ei sunt încântaţi să asiste la transferul paşnic al puterii - o marcă a democraţiei americane - şi la depunerea jurământului preşedintelui Trump şi vicepreşedintelui Pence”, adaugă biroul.

Jimmy Carter era singurul fost comandant suprem care a anunţat în mod public, până acum, că va participa la ceremonia de învestire a lui Trump.

Tatăl lui Bush, fostul preşedinte George H.W. Bush, nu va participa la ceremonie din motive de sănătate, a declarat un purtător de cuvânt pentru CNN.

Foştii preşedinţi participă în mod tradiţional la transferul ceremonial al puterii, la Capitoliu.

În pofida faptului că este republican, Bush Jr. nu l-a votat pe Trump în alegeri, pe 8 noiembrie, o decizie pe care Trump a deplâns-o drept ”tristă”.

Bush Snr a votat-o pe Hillary Clinton, potrivit unor surse.

În alegerile primare, ambii foşti preşedinţi Bush l-au susţinut pe fostul guvernator al Floridei Jeb Bush, membru al familiei lor, un critic dur al lui Trump.

La doar o săptămână după alegeri, George W. Bush a deplâns rolul jucat în prezent de furie în politică.

”Înţeleg furia, iar unele persoane poate că au fost furioase când am fost preşedinte. Însă furia nu trebuie să conducă politica”, a declarat Bush la Dallas, într-o rară intervenţie publică.

”Ceea trebuie să conducă politica este ceea ce este cel mai bun pentru oamenii care sunt furioşi”, a adăugat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.