Un incendiu puternic s-a produs, vineri după amiază, la acoperişul unui bloc din oraşul Cîmpeni, judeţul Alba, douăzeci de persoane care locuiesc în imobil fiind evacuate, fără să existe victime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu, a declarat, vineri, pentru News.ro că incendiul s-a produs la acoperişul unui bloc din centrul oraşului Cîmpeni, cauzele care au declanşat focul nefiind cunoscute încă.

Marescu a spus că aproximativ 20 de persoane care locuiesc în acel bloc au fost evacuate, iar în cazul unuia dintre locatari a fost nevoie de intervenţia echipelor medicale pentru a-l transporta deoarece este imobilizat după o intervenţie chirurgicală la un picior.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

La faţa locului au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului 15 pompieri militari din Alba iulia şi Câmpeni, dar şi voluntari de la serviciile locale pentru situaţii de urgenţă din Abrud şi Câmpeni.

La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul a fost localizat însă pompierii intervin în continuare pentru stingerea completă a flăcărilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.