Peste 2.000 de copii din judeţul Buzău nu au fost imunizaţi cu vaccinul hexavalent, care lipseşte de mai multă vreme din stocurile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). Autorităţile sanitare buzoiene se confruntă şi cu lipsa vaccinului BCG, împotriva tuberculozei, care trebuie administrat bebeluşilor imediat după naştere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit medicului epidemiolog Carmen Scîntei de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău, 2.150 de copii din judeţ nu au fost imunizaţi la timp cu vaccinul hexavalent, care lipseşte de la începutul lunii august.

”Avem peste 2.000 de restanţieri, vaccinul nu ne-a fost adus deşi el în acest moment este în circuitul deschis, este deci în farmaciile cu circuit deschis, dar este la un preţ foarte înalt. Părinţii care au vrut să-l cumpere, l-au cumpărat, nu am fost împotrivă. Sperăm că vom primi şi noi, din moment ce este în farmacii, înseamnă că e intrat în ţară, dar să vedem când îl va trimite în teritoriu ministerul pentru a continua campania de vaccinare”, a declarat Carmen Scîntei.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Ea a adăugat că în acest moment nu există în stocurile DSP Buzău nici vaccinul BCG care se administrează bebeluşilor în maternitate, imediat după naştere.

”Nu avem nici BCG la maternitate, dar lucrurile acestea le-am mai zis, aşteptăm vaccinurile. E foarte greu apoi să recuperezi toţi restanţierii, să-i aduni la un loc, nu e uşor”, a mai spus Scîntei. 

Nou-născuţii din judeţul Buzău nu au mai fost imunizaţi cu vaccinul BCG, împotriva tuberculozei, din luna august, fiind vorba despre 400 de bebeluşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.