Primarul Capitalei le-a transmis, miercuri, operatorilor şi transportatorilor că municipalitatea doreşte benzi unice pentru RATB şi taxi, mai mulţi specialişti din cadrul Primăriei şi Administraţiei Străzilor lucrând deja la identificarea arterelor din Bucureşti care permit acest lucru. O altă prioritate a Primăriei, anunţată de Gabriela Firea, este asigurarea autovehiculelor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul general, Gabriela Firea, s-a întâlnit cu reprezentanţii  Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), ai Asociaţiei pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI), ai Camerei Taximetriştilor, precum şi cu reprezentanţii altor operatori privaţi din domeniul transportului public pentru a identifica problemele generale cu care se confruntă aceştia, dar şi probleme specifice care intră în aria de competenţă a municipalităţii.

Edilul le-a promis că va dispune înfiinţarea unui grup de lucru care să acţioneze permanent  pentru ca solicitările venite din partea lor să fie rezolvate punctual şi într-un timp cât mai scurt. În cadrul întrevederii s-a stabilit ca din acest grup de lucru să facă parte reprezentanţi ai Direcţiei Juridice, Direcţiei Transporturi, Direcţiei de Poliţie Locală şi Control, Poliţiei Locale, Administraţiei Străzilor, dar şi reprezentanţi ai structurilor asociative participante la discuţii.

Firea a mai anunţat că unul dintre obiectivele importante pe care municipalitatea le are pentru creşterea calităţii serviciilor de transport este crearea de benzi unice pentru RATB, taxi, dar şi autovehicule de intervenţie pentru situaţii de urgenţă şi i-a asigurat pe transportatori că PMB va analiza împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Poliţia Rutieră posibilitatea creării în staţiile RATB, acolo unde este posibil, de zone unde pot staţiona şi taximetriştii.

PMB precizează că s-au discutat şi aspecte legate de contractele de delegare de gestiune în domeniul transportului public de persoane în regim de taxi, dar şi aspecte legate de procedura de preschimbare a autorizaţiilor de taxi în situaţia înlocuirii autoturismului sau a cesiunii, primarul solicitând  direcţiilor din cadrul PMB cu responsabilităţi în domeniu să găsească soluţii pentru simplificarea procedurilor de autorizare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.