Instalaţia interactivă Explorers of the Multiverse este realizată de studioul de artă şi tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS, şi propune o experienţă multisenzorială imersivă, prin care vizitatorii sunt invitaţi la un proces de autocunoaştere, atât din perspectiva proprie, cât şi prin ochii celorlalţi. Instalaţia poate fi vizitată în cadrul Romanian Design Week, la Combinatul Fondului Plastic din Bucureşti, strada Băiculeşti nr. 29, în perioada 13-22 mai. Romanian Design Week, ediţia a zecea, este locul în care comunităţile creative şi culturale îşi dau întâlnire, iar vizitatorii pot descoperi cele mai recente expoziţii şi instalaţii multidisciplinare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mesajul principal al instalaţiei susţine nevoia de diversitate şi incluziune în societate şi celebrează diferenţele dintre oameni. Pentru a sublinia relaţia strânsă dintre individ şi comunitate, Explorers of the Multiverse îi invită pe vizitatorii festivalului Romanian Design Week să păşească în propriul univers şi să-şi regăsească propria persoană, oglindită prin mii de reflexii, dar şi prin ochii celorlalţi. În orice moment, vizitatorii instalaţiei pot interveni şi pot schimba perspectiva, fără ca ceilalţi participanţi să conştientizeze cum s-a produs schimbarea. Pe durata experienţei audio-video este proiectată sintagma WE=ME, care exprimă ideea conform căreia fiecare om este o reflexie a celor pe care i-a întâlnit şi suma tuturor momentelor trăite împreună.

„Prin fiecare proiect pe care îl facem, ne dorim să aducem în atenţie teme care ne preocupă şi care merită să fie abordate altfel decât printr-un discurs tipic. La invitaţia IQOS, ne-am propus să transmitem importanţa diversităţii şi a incluziunii în comunitate. Ca în toate lucrările noastre, am apelat la tehnologie pentru a comunica acest mesaj şi o anumită emoţie. Explorers of the Multiverse este o instalaţie în care fiecare om se întâlneşte cu sine şi se vede din mai multe perspective. Însă reflexia sa poate fi influenţată direct de ceilalţi oameni prezenţi în instalaţie. Pentru că, în fond, toţi sunt parte dintr-un întreg, în care se oglindesc unul în celălalt pentru a descoperi nu ce îi deosebeşte, ci mai ales ce îi aduce mai aproape.” – Andrei Mitişor, co-fondator al studioului H3

Cea de-a zecea ediţie a Romanian Design Week are tema #Forward. Aceasta exprimă preocuparea pentru construirea unui viitor armonios al oraşelor şi societăţii din România, prin susţinerea comunităţilor creative şi a proiectelor lor multidisciplinare. La baza acestora stau principii fundamentale care reflectă, deopotrivă, viziunea organizatorilor, dar şi a brandului IQOS, partener pentru a treia oară consecutiv al festivalului. 

Tema acestei ediţii a festivalului scoate în evidenţă strategia şi viziunea pe termen lung a brandului IQOS. Together.Forward este misiunea noastră şi înseamnă susţinerea acordată comunităţilor creative şi inovaţie în construirea unui viitor fără fum. O comunitate în care evoluţia tehnologică, incluziunea şi respectul pentru ceilalţi sunt esenţiale pentru a genera progres şi a construi o societate mai deschisă. Tocmai de aceea, ne-am bucurat foarte mult atunci când partenerii noştri de la H3 au reuşit să surprindă acest mesaj printr-un concept care aduce la un loc tehnologia şi o idee cu un mesaj profund uman.”- Denys Strobykin, Director Marketing & Digital, Philip Morris România

Membrii comunităţii IQOS vor putea petrece timp în spaţiul IQOS, amplasat în curtea Combinatului Fondului Plastic. Aici se vor putea bucura de experienţe inedite, pregătite special pentru ei. Totodată, în cadrul magazinului aflat în acest spaţiu, vor beneficia de toate serviciile de care au nevoie pe durata festivalului şi vor putea descoperi noul dispozitiv We Edition IQOS 3 DUO, în ediţie limitată, disponibil deja în magazinele IQOS, precum şi pe IQOS.ro.

Accesul la instalaţia Explorers of the Multiverse este permis exclusiv persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependenţă. IQOS este destinat adulţilor care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

(Articol susţinut de Philip Morris)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.