Vânzarea ţigărilor mentolate şi a celor cu capsulă de mentol va fi interzisă din data de 20 mai în România ca urmare a unei Directive UE, măsură care le va afecta cel mai mult pe femei. Ele alcătuiesc majoritatea celor aproximativ jumătate de milion de fumători adulţi români care preferă ţigările mentolate şi cu capsulă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Totuşi, aceşti fumători şi fumătoare vor avea, după data de 20 mai, alte variante la dispoziţie, de la produsele de tutun încălzit cu aromă de mentol până la ţigările electronice.

Unele opţiuni nu sunt atât de nocive ca ţigările şi nici nu sunt vizate de interdicţia privind mentolul, cum ar fi produsele din tutun încălzit şi ţigările electronice. Aceste produse cu aromă de mentol prezintă avantajul de a nu produce fum, eliminând astfel mirosul din haine şi din păr, un beneficiu foarte apreciat de femei, mai ales. În plus, au un gust care seamănă cu cel al ţigărilor convenţionale, cu menţiunea că nici nu încalcă prevederile Directivei UE.

Această directivă UE care priveşte produsele din tutun, transpusă în România prin legea 201/2016, intră în vigoare miercuri, 20 mai 2020. Măsura vizează comercializarea ţigărilor, inclusiv a celor cu capsulă, şi a tutunului pentru rulat cu arome caracteristice, respectiv cea a produselor cu miros sau gust sesizabil diferite decât tutunul. Directiva este valabilă pe toate pieţele UE, inclusiv la punctele de vânzare duty-free.

De remarcat că numărul de utilizatori ai produselor fără fum creşte constant, în condiţiile în care tot mai mulţi fumători renunţă la ţigările convenţionale şi trec la alternative fără fum mai puţin nocive. Apariţia alternativelor preferabile fumatului tradiţional, care sunt o variantă mai bună decât tigarile, survine pe fondul unor investiţii de miliarde de dolari făcute în ultimii zece ani de producătorii de tutun pentru cercetarea ştiinţifică şi inovarea continuă a produselor fără fum.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.