Parlamentul a adoptat, astăzi, a doua oară, după reexaminarea cerută de preşedintele Klaus Iohannis, legea care permite intervenţia imediată împotriva urşilor periculoşi, nu doar în interiorul, ci şi în exteriorul localităţilor. Asigurăm protecţia speciilor, dar protejarea oamenilor şi a bunurilor acestora este prioritatea noastră, a transmis ministrul Mediului, Tanczos Barna, după votul din plen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Asigurăm protecţia speciilor, dar protejarea oamenilor şi a bunurilor acestora este prioritatea noastră! Parlamentul a adoptat, astăzi, a doua oară, după reexaminarea cerută de preşedintele Klaus Iohannis, legea care permite intervenţia imediată împotriva urşilor periculoşi, nu doar în interiorul, ci şi în exteriorul localităţilor”, anunţă ministrul. 
 
Tanczos Barna afirmă că ”încă de anul trecut este în vigoare Ordonanţa de Urgentă, iniţiată de el, ce a permis intervenţia în intravilan”.
 
”Prin completările aduse de Parlament, acum avem o reglementare şi pentru situaţia în care acest pericol apare în extravilan. Totodată, la iniţiativa noastră, cheltuielile administraţiilor locale privind permanenţa şi intervenţia imediată vor fi decontate de către Ministerul Mediului. Împreună cu ordinul de ministru prin care am stabilit cotele de intervenţie şi prevenţie avem, în sfârşit, toate instrumentele pentru a salva vieţi, pentru a apăra viaţa şi bunurile oamenilor împotriva urşilor deveniţi agresivi”, spune ministrul Mediului. 
 
Barna artată că ”sunt soluţii imediate, imperios necesare în condiţiile înmulţirii atacurilor de urs şi a pagubelor provocate de aceste carnivore mari, pe fondul creşterii constante a populaţiei de urs brun din cauza unui management impropriu”.
 
”Soluţia pe termen lung rămâne gestionarea corectă a populaţiei de urs. Ministerul Mediului derulează un proiect de 10 milioane de euro pentru estimarea populaţiei de urs brun cu ajutorul unor metode ştiinţifice moderne, proiect care va avea ca rezultat scăderea numărului conflictelor om-urs, conservarea habitatului natural al ursului, respectiv managementul durabil al speciei”, mai spune ministrul. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.