Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, care a vizitat recent Ucraina, ca parte a unei delegaţii de oficiali europeni, relatează că în localităţi precum Bucea şi Irpin, liniştea este "mormântală", iar "zonele sunt pustiite, infrastructura distrusă, supravieţuitorii nu au efectiv la ce să se întoarcă". "Vezi jucării însângerate pe caldarâm şi nu te poţi gândi decât la faptul că acei copii care se jucau cu ele nu mai sunt. Vezi case în ruine cu resturi de mobilă, haine, tot ce are o familie ca a ta, dar familia din acea casă nu mai este", povesteşte el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a oferit detalii, într-un comunicat de presă, privind vizita pe care a făcut-o în Ucraina, alături de deputaţii USR Diana Stoica şi Filip Havârneanu. Cei trei demnitari români au făcut parte din delegaţia oficială care a mers în Ucraina, alături de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, şi premierul Slovaciei, Eduard Heger. 

"Din momentul în care ne-am oferit să participăm la această acţiune, am avut de respectat reguli stricte care să ne protejeze pe noi şi pe cei care ne-au însoţit. Am călătorit noaptea într-un tren cu luminile stinse şi nu am avut voie să comunicăm în timp real, ci doar după ce am încheiat vizita oficială. Telefoanele erau obligatoriu închise şi am avut alături, pe toată durata deplasării în Ucraina, escortă militară. Am primit cu toţii echipament de protecţie - căşti şi veste antiglonţ care cântăresc împreună peste 25 de kg. Noi le-am purtat doar o zi, imaginaţi-vă cum este pentru femeile şi bărbaţii din forţele de luptă ucrainene care le poartă pe front non-stop de peste o lună”, a relatat Vlad Gheorghe.

Delegaţia formată din 35 de parlamentari naţionali şi europeni din 11 ţări a avut un program strict în orele petrecute în Ucraina, iar prima oprire a fost chiar la Kiev, la Verkhovna Rada - legislativul ucrainean. Acolo au fost primiţi de oficialii ucraineni în frunte cu preşedintele Parlamentului, Ruslan Stefanchuk, şi ex-vicepremierul responsabil cu Integrarea Europeană şi EuroAtlantică, Ivanna Klympush-Tsintsadze.

"Am trecut prin numeroase puncte de control - deşi a rezistat eroic atacurilor ruseşti, Kievul este în continuare un oraş pregătit de asediu. Străzile sunt aproape pustii, sunt checkpoints şi baricade peste tot. Clădirea Parlamentului este şi ea baricadată, are ferestrele acoperite, iar forţele militare desfăşurate îţi arată fără urmă de dubiu că eşti într-o zonă de război, aşa cum se vede din puţinele fotografii pe care am avut permisiunea să le facem”, a afirmat europarlamentarul USR.

Delegaţia europeană a semnat, la Kiev, alături de omologii ucraineni, memorandumul de susţinere "Declaration of Unity for European Ukraine”, în numele întregii reţele de parlamentari United 4 Ukraine.

Potrivit lui Vlad Gheorghe, documentul semnat reiterează angajamentele europene cuprinse în cea mai recentă rezoluţie a Parlamentului European: ajutor militar şi umanitar pentru Ucraina, sprijinirea integrării în UE, sancţiuni pentru Rusia şi pedepsirea criminalilor de război.

"Nu în ultimul rând, actul semnat prevede ajutor pentru reconstrucţia ţării bombardate - punct identic cu propunerea mea de a crea un Fond european care să includă şi toate activele îngheţate ale oligarhilor şi apropiaţilor regimului Putin. Este vorba despre un Plan Marshall pentru Ucraina, finanţat în primul rând de vinovatul pentru această situaţie, adică Rusia. Propunerea mea a fost votată de plenul PE în cadrul rezoluţiei pentru Ucraina şi mă bucur că este şi parte a acestui memorandum", a susţinut Vlad Gheorghe.

Potrivit acestuia, cea mai dureroasă parte a deplasării în Ucraina a fost vizita la Bucea şi Irpin, scene ale masacrelor comise de trupele ruseşti.

"Mirosul este unul pregnant de ars şi totul în jur îţi dă fiori: dărâmăturile sub care ştii că zac încă trupurile familiilor bombardate în propria casă, carcasele carbonizate ale vehiculelor în care ştii că au fost ucişi cei care încercau să se salveze, resturile umane împrăştiate peste tot şi certifică masacrele. Liniştea este mormântală - zonele sunt pustiite, infrastructura distrusă, supravieţuitorii nu au efectiv la ce să se întoarcă în aceste localităţi. Autorităţile ucrainene şi echipele de salvare încă recuperează cadavre din gropi comune - am văzut cu ochii noştri o astfel de groapă cu 18 corpuri, fără nicio îndoială civili”, a povestit europarlamentarul USR.

El a documentat foto-video urmările atacurilor ruseşti în Bucha şi Irpin.

"Vezi jucării însângerate pe caldarâm şi nu te poţi gândi decât la faptul că acei copii care se jucau cu ele nu mai sunt. Vezi case în ruine cu resturi de mobilă, haine, tot ce are o familie ca a ta, dar familia din acea casă nu mai este. Vezi fiarele contorsionate ale maşinilor, bagajele încă în ele, arse, dar ocupanţii maşinii nu mai sunt. Vezi bucăţi de membre umane dezgropate în gropi comune. Este înfiorător să priveşti aşa ceva, nu ne putem imagina, mintea umană nu concepe cum să trăieşti asta”, a adăugat Vlad Gheorghe.

"Sunt jurist şi este părerea mea profesională, dincolo de emoţiile care te copleşesc în mod firesc la vederea acestor orori, că acestea sunt crime de război care trebuie pedepsite ca atare. Autorităţile ucrainene urmează toţi paşii necesari pentru probatoriul care să ducă la identificarea criminalilor, dar un lucru este clar: cât mai mulţi demnitari, jurnalişti, oameni simpli trebuie să vadă aceste imagini. Comunitatea internaţională trebuie să susţină pedepsirea vinovaţilor nu doar prin declaraţii, ci prin măsurile necesare în toate forurile competente”, a subliniat europarlamentarul USR.

El a continuat: "Am fost întrebat de ce am mers acolo - exact de-asta, ca mărturiile noastre să fie dovezi în plus care să pună presiune şi să arate lumii că situaţia din Ucraina este într-adevăr cea semnalată de oficialii ucraineni, de presa internaţională, de organizaţiile umanitare. Este nevoie să facem urgent mai mult pentru Ucraina - Rusia lui Vladimir Putin nu se va opri, iar ameninţarea şi urmările atacurilor nu se opresc la graniţe. Europa dă acum măsura unităţii sale".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.