Europarlamentul Victor Negrescu a declarat duminică, că mesajul puternic pro-european transmis de cetăţenii din Republica Moldova indică nevoia de a accelera procesul de integrare şi faptul că România este cel mai mare susţinător şi garantul parcursului european al Republicii Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Parcursul european al Republicii Moldova spre Uniunea Europeană este ireversibil şi acesta poate fi realizat cu ajutorul României. Salut şi susţin toate punctele din Rezoluţia Adunării „Moldova Europeană”, adoptată în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău. De aceea, am adresat astăzi o interpelare către instituţiile europene (Comisia Europeană, Consiliu, Consiliul European şi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate), pentru ca acestea să îşi afirme susţinerea pentru punctele subliniate în cadrul rezoluţiei”, a transmis Negrescu. 
 
El a precizat că sprijinul lui pentru parcursul european al Republicii Moldova nu este nou. ”În primul mandat de eurodeputat am avut un birou la Chişinău, când am fost ministru al afacerilor europene am relansat dialogul interinstituţional prin care România oferea expertiza sa pentru transpunerea legislaţiei europene, în noul mandat de europarlamentar am avut numeroase amendamente prin care am reuşit să obţin resurse financiare suplimentare pentru Republica Moldova, iar acum militez pentru punerea la dispoziţie a fondurilor de pre-aderare”, a arătat Victor Negrescu. 
 
”Mesajul puternic pro-european transmis de cetăţenii din Republica Moldova indică nevoia de a accelera procesul de integrare şi faptul că România este cel mai mare susţinător şi garantul parcursului european al Republicii Moldova, ce poate asigura pacea, stabilitatea şi dezvoltarea de care au nevoie fraţii noştri de peste Prut. Acesta poate fi proiectul de ţară de care avem nevoie împreună, pentru a fi din nou uniţi, în Uniunea Europeană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.