Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, marţi, despre verificarea adăposturilor de război din ţară, în contextul conflictului de la graniţa cu Ucraina, că suntem pregătiţi pentru orice situaţie şi că a discutat cu Ministerul de Interne, iar aceste inspecţii se fac anual.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat dacă a dispus o verificare a adăposturilor de război din ţara noastră, Ministrul Apărării a declarat că, împreună cu MAI, a discutat şi această inspecţie se face în mod regulat, în fiecare an. ”Există un anumit calendar pentru această inspecţie”, a arătat el. 

”Cele mai multe cred că aparţin de Ministerul de Interne”, a mai precizat Vasile Dîncu, referindu-se la cele de protecţie civilă, pentru situaţii de criză, cataclisme. 

”Din perspectiva noastră, a celor care sunt în domeniul Apărării, acest lucru s-a făcut, în ultimii ani, foarte serios şi ştim exact, suntem pregătiţi pentru orice situaţie”, a mai afirmat Vasile Dîncu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.