Trezorierul PSD Mircea Drăghici, care a anunţat, sâmbătă, că îşi retrage candidatura pentru postul de ministru al Transporturilor, ar putea fi propus, potrivit unei variante de lucru din cadrul coaliţiei, pentru postul de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Drăghici l-ar înlocui pe actualul şef al instituţiei, Daniel Barbu, care ar primi un loc eligibil pe lista ALDE la alegerile europarlamentare. Potrivit regulamentului, preşedintele AEP trebuie votat de plenul Parlamentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Surse politice au declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că una dintre variantele luate în calcul în cadrul coaliţiei de guvernământ, după ce Mircea Drăghici a anunţat că îşi retrage candidatura pentru postul de ministru al Transporturilor, este ca acesta să fie propus pentru a prelua funcţia de preşedinte al AEP.

Potrivit regulamentului, candidatul pentru această funcţie trebuie să fie votat de plenul Parlamentului, unde PSD şi ALDE deţin majoritatea.

Numele lui Mircea Drăghici a mai fost legat până acum de AEP. Potrivit relatărilor de presă, trezorierul PSD s-a căsătorit în 2013, fiind cununat de fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente Ana Maria Pătru. S-a scris despre relaţia dintre cei doi, având în vedere că documentele financiare ale PSD, întocmite de Drăghici, erau verificate de către instituţia condusă de Pătru.

Ulterior, Ana Maria Pătru a fost cercetată de Direcţia Naţională Anticorupţie şi trimisă în judecată în două dosare. În primul, procurorii o acuză de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar în cel de-al doilea de luare de mită.

Totodată, în noiembrie 2018, inspectorii AEP au descins la sediul central al PSD, după ce Newsweek România a relatat că sume importante din banii pe care partidul i-a primit subvenţie de la stat, prin intermediul AEP, au fost cheltuite de Mircea Drăghici în interes personal, pentru cumpărarea de maşini de lux.

În 28 noiembrie 2018, Parchetul General a transmis că numele lui Mircea Drăghici apare în două dosare aflate la Parchetul ICCJ, unul dintre acestea pornind tocmai de la dezvăluirile din presă.

Drăghici, însă, a susţinut că nu are cunoştinţă despre aceste anchete şi că nu a fost informat oficial. 

”Există două posibilităţi: ori totul este o ştire falsă, cum au fost şi zvonurile apărute în spaţiul public privind modul în care am gestionat banii PSD, ori există o astfel de cercetare şi este foarte grav că PÎCCJ pare a avea o agendă politică şi dă astfel de informaţii pe surse, chiar în contextul numirii mele în Guvernul României", a scris, atunci, Drăghici pe Facebook.

Dacă va fi propus pentru AEP, Drăghici i-ar lua locul actualului preşedinte al instituţiei, Daniel Brabu, care ar urma să primească un loc eligibil pe lista ALDE la alegerile europarlamentare. Sursele politice citate afirmă că s-ar putea afla chiar pe poziţia a doua.

Dacă devine preşedinte al AEP, prin votul Parlamentului, Mircea Drăghici are la dispoziţie 15 zile pentru a renunţa la calitatea de membru de partid. Mandatul preşedintelui AEP este de opt ani şi poate fi reînnoit o singură dată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.