Israelianul Simon Leviev, acuzat de înşelăciune pe aplicaţiile de întâlniri în documentarul de succes Netflix „The Tinder Swindler”, a fost eliberat în Georgia după două luni de detenţie, a declarat, vineri, avocata sa, citată de AFP.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani, al cărui nume real este Shimon Yehuda Hayut, este acuzat de fraude financiare, în special de a fi sedus femei pe internet pentru a le extorca bani.
Simon Leviev a fost arestat în septembrie la aeroportul din Batumi, un oraş balnear georgian situat pe malul Mării Negre, la cererea Interpolului, pe baza unei solicitări din partea Germaniei. Deţinut de atunci într-un penitenciar din Kutaisi (vest), el a fost eliberat „fără condiţii” după ce Germania a renunţat la cererea de extrădare, a declarat jurnaliştilor avocata sa, Mariam Kublaşvili.
„Cazul a fost definitiv clasat”, a declarat ea, adăugând că clientul său nu era obligat să plătească o cauţiune, să semneze un angajament legal sau să accepte restricţii de deplasare. Ea a explicat că procurorii germani au deschis o anchetă împotriva lui Simon Leviev în urma unei plângeri depuse de o femeie din Berlin care susţinea că acesta o escrocase cu aproape 50.000 de euro după ce o cunoscuse pe aplicaţia de întâlniri Tinder.
În acest moment nu se ştie de ce autorităţile germane au renunţat la urmărirea penală, deşi Kublaşvili a atribuit această decizie „lipsei de dovezi”. Între 2017 şi 2019, Simon Leviev s-ar fi dat drept un bogat moştenitor pe Tinder şi ar fi convins femeile cu care comunica să îi împrumute sume importante de bani, pe care nu le-a rambursat.
Pentru a-şi convinge victimele că era atât de bogat pe cât pretindea, el folosea uneori avioane private sau gărzi de corp. Acţiunile lui Simon Leviev au făcut obiectul mai multor anchete jurnalistice.
„Escrocul de pe Tinder”, un documentar Netflix care povesteşte istoria mai multor victime ale sale, a avut un succes mondial la lansarea sa în 2022.
Potrivit mass-media, Simon Leviev ar fi escrocat aproximativ 10 milioane de dolari de la victimele sale din mai multe ţări. El a negat aceste acuzaţii în 2022, declarând pentru canalul american CNN că a folosit Tinder doar pentru a „cunoaşte fete”. Mediatizarea poveştii sale l-a transformat într-unul dintre simbolurile înşelătoriilor romantice, un tip de fraudă care a devenit din ce în ce mai frecvent în ultimii ani.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







