USR a criticat proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor potrivit căruia conducătorii autorităţilor publice sau funcţionarii care nu şi-au făcut treaba nu vor mai plăti amenzi pentru întârzierea punerii în aplicare a deciziilor instanţelor, aceste penalităţi urmând să fie suportate de către instituţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În prezent, Legea contenciosului administrativ prevede o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere a punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt document sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, arată comunicatul de presă al USR.

Prin proiectul votat de PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, amenda va fi aplicată autorităţii sau instituţiei publice.

Totodată, penalităţile acordate reclamantului vor fi acordate pentru un termen de maximum 3 luni. Cu alte cuvinte, indiferent de cât de mare este întârzierea pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti penalităţile plătite vor fi limitate, mai transmite USR.

Întâmplător sau probabil nu, articolul modificat de coaliţia PSD-PNL-UDMR este cel în baza căruia Nicolae Ionel Ciucă are o serie de procese pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, fie în calitate de fost ministru al Apărării, fie în calitate de premier.

„Prin votul dat în plen, PSD, PNL, UDMR şi minorităţile au transferat practic răspunderea pentru neîndeplinirea unor atribuţii de la conducătorul instituţiei sau funcţionarul public în culpă la instituţia în sine. Concret, atunci când o autoritate publică întârzie să pună în executare o hotărâre judecătorească apare o amendă pentru întârziere şi ea, în loc să fie plătită de persoana care nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, este mutată la instituţie. Cu alte cuvinte, cetăţenii vor plăti pentru că un ministru, un primar, un şef de autoritate sau un simplu funcţionar public nu şi-a făcut treaba. În plus, PSD, PNL şi UDMR au votat ca amenzile să fie limitate”, a afirmat deputatul USR Alin Apostol, membru în Comisia pentru administraţie publică a Camerei Deputaţilor, conform sursei citate.

După adoptarea de către Camera Deputaţilor, proiectul de lege intră în dezbaterea Senatului, for decizional pentru propunerea legislativă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.