Reprezentanţii USR-PLUS Neamţ i-au cerut demisia lui Ionel Arsene din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, „pentru modul dezastruos şi iresponsabil în care a gestionat această instituţie”. Sursa citată precizează că Iulian Bulai şi Ioan Meraru, copreşedinţi ai Alianţei USR-PLUS Neamţ, au refuzat să participe marţi la negocieri cu PSD şi Ionel Arsene pentru numirea unui nou manager la Spitalul Judeţean Neamţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În viziunea USR-PLUS, singura soluţie pentru ocuparea postului de director de spital nu se poate obţine în urma negocierilor politice, aşa cum ne-au obişnuit până acum PSD şi PNL, ci în urma unui proces transparent care să implice organizarea unui concurs. Numai în acest mod vom fi sigur că funcţia de manager al spitalului va fi ocupă de un profesionist. Aceste negocieri s-au dovedit a fi un simplu exerciţiu de imagine pentru preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, care deja a desemnat un manager interimar al unităţii spitaliceşti. Practic, am primit încă o dovadă că negocierile sunt, de fapt, nişte chestiuni de faţadă pentru administraţia PSD-istă a judeţului, care, în frunte cu Ionel Arsene, este responsabilă pentru managementul dezastruos al spitalului din ultimii patru ani. USR-PLUS Neamţ îi cere demisia lui Ionel Arsene pentru modul dezastruos şi iresponsabil în care a gestionat această instituţie”, arată Alianţa, într-un comunicat de presă.
 
Lucian Micu a anunţat luni pe Facebook că demisionează din funcţia de manager la Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. El a spus că prezenţa sa în funcţia de manager nu mai ajută cu nimic în acest moment şi a venit timpul să se retragă şi să aştepte ca specialiştii să stabilească foarte clar cauzele care au dus la producerea incendiului de la SJU Neamţ.
 
Şi organizaţia PNL Neamţ a cerut marţi demisia lui Ionel Arsene de la şefia CJ Neamţ. „Consecinţele deciziilor lui au fost tragice pentru nemţenii care şi-au găsit sfârşitul în locul în care ar fi trebuit să fie salvaţi”, au explicat liberalii filialei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.