Senatorii USR Anca Dragu, Claudiu Mureşan şi Narcis Mircescu au depus o iniţiativă legislativă ce introduce drept regulă generală colectarea datelor de către INS, direcţiile teritoriale din subordinea acestuia şi ceilalţi producători de statistici oficiale, direct de la autorităţile şi instituţiile publice care deja au colectat astfel de date necesare INS, în activitatea lor curentă, anunţă formaţiunea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Politicile publice bune se iau după o atentă analiză, care are la bază date statistice. Institutul Naţional de Statistică ar trebui să primească de la instituţiile statului raportările primite de la firme, fără a cere antreprenorilor să mai trimită şi la INS ceea ce au raportat încă o dată, încă de două ori, încă de trei ori, la alte instituţii. Este genul de măsură pe care trebuie să o ia statul pentru a ajuta companiile în momentele dificile pentru economie. Nu costă, ba chiar vine cu economii importante pentru firme şi pentru stat”, spune Anca Dragu, unul dintre iniţiatori. 
 
Conform iniţiativei legislative, doar în cazurile în care nu există la autorităţile şi instituţiile publice datele necesare, INS şi direcţiile teritoriale din subordinea acestuia, precum şi ceilalţi producători de statistici vor putea solicita aceste date de la furnizorii definiţi de lege ca fiind persoanele fizice sau juridice obligate să ofere, exclusiv pentru scopuri statistice, datele respective.
 
Claudiu Mureşan: „Antreprenorul trebuie lăsat să producă bunuri şi servicii, nu să-şi piardă timpul raportând aceleaşi date căre N instituţii ale aceluiaşi stat. Într-o eră digitală, trebuie să ne obişnuim că datele se pot pune în cloud, într-un singur loc, de unde fiecare instituţie a statului să poată să şi le ia, de fiecare dată când are nevoie.”
 
Iniţiativa prevede că, pentru a putea colecta datele necesare, Institutul Naţional de Statistică şi ceilalţi producători de statistici oficiale pot încheia protocoale cu instituţiile şi autorităţile publice relevante care sunt administratori ai registrelor de bază pentru a colecta date.
 
Narcis Mircescu: „Decizii bune se iau pe date bune şi complete. Ele trebuie furnizate cu acurateţe, corect şi la timp, şi toată lumea trebuie să înţeleagă că prin cosmetizarea datelor nu obţinem nimic. Este mai bine să ştii că eşti pe un drum greşit la început, decât să afli asta când eşti pe marginea prăpastiei”.
 
Iniţiativa propune ca sancţiunile aplicate furnizorilor de date care nu furnizează date către INS, direcţiile teritoriale din subordinea acestuia şi ceilalţi producători de statistici sau furnizează date eronate să fie micşorate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.