Senatorul USR Dragoş Popescu a depus o iniţiativă legislativă care înăspreşte legislaţia de mediu. Astfel, conform iniţiativei, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă îngroparea, arderea sau incendierea deşeurilor, în cazul în care aceasta nu e făcută de operatori economici autorizaţi pentru activitatea de valorificare şi eliminare a deşeurilor. Potrivit parlamentarului, peste 29.000 de oameni mor prematur, anual, din cauze asociate poluării, în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dragoş Popescu afirmă că arderile ilegale de cabluri, cauciucuri  şi alte materiale pentru recuperarea metalelor au atins dimensiuni industriale.

”Aerul este poluat zilnic cu compuşi periculoşi, malurile râurilor sunt pline de deşeuri iar deversarea de ape reziduale în lacuri şi râuri se face fără pic de frică, din ce în ce mai frecvent indicia de poluare depăşesc, în unele cazuri, de 5 – 6 ori nivelurile stabilite prin lege. Trebuie să înţelegem că ori luăm măsuri drastice imediat, ori ne asumăm otrăvirea lentă a oamenilor din multe zone”, a precizat senatorul, într-un comunicat oficial. 

La nivelul României peste 29.000 de oameni mor prematur, anual, din cauze asociate poluării, iar costurile sociale sunt cele mai mari din Uniunea Europeană: peste 1.800 euro/cap de locuitor/an la nivelul României şi 3.002 euro/cap de locuitor/an la nivelul Municipiului Bucureşti, acesta fiind cel mai mare cost calculat la nivelul Uniunii, se afirmă în comunicat. 

Din 2019 până în prezent Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a raportat la nivelul Bucureşti-Ilfov peste 130 de intervenţii în teren pentru incendiere de deşeuri, altele decât cele vegetale. În total, conform datelor ISU Bucureşti-Ilfov, au fost arse peste 870 de tone de deşeuri, numai în Bucureşti şi localităţile ilfovene.

Poliţia Judeţeană Ilfov raportează 186 de intervenţii privind arderile de deşeuri, de la începutul lui 2020 până în septembrie 2021 şi numai 6 sancţiuni aplicate şi 2 dosare penale, doar pentru arderi de cabluri şi cauciucuri.

Cel mai recent studiu realizat la nivel european şi care a analizat în cinci localităţi din România nivelurile compuşilor din atmosferă, ce se asociază cu arderile de deşeuri, arată că particulele poluante ce rezultă sunt de până la 40 de ori mai nocive decât cele rezultate în urma arderii lemnului, iar factorul de emisii a compuşilor poliaromatici este de până la 1.000 de ori mai mare decât cel rezultat în urma arderii lemnului.

Toxicitatea cea mai mare o are plasticul tip ABS din electrocasnice şi electronice, ce eliberează compuşi cu o toxicitate de 4.050 de ori mai mare decât a lemnului. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.