Trailerul primului sezon al noii drame juridice „WAR”, creată de George Kay (Lupin, Hijack), cu Dominic West (The Affair, The Crown) şi Sienna Miller (American Sniper, Burnt) în rolurile principale, a fost lansat de SkyShowtime.
Plasat în universul cu mize mari a două dintre cele mai prestigioase firme de avocatură rivale din Londra, „WAR” va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 28 ianuarie, iar noi episoade vor fi lansate săptămânal. Producţia celui de-al doilea sezon este deja în desfăşurare, înainte de lansarea primului sezon pe SkyShowtime.
Serialul format din opt episoade explorează lumea celor mai influenţi avocaţi din Londra, pe măsură ce firmele Cathcarts & Sons şi Taylor & Byrne se confruntă într-o bătălie juridică de proporţii. În mijlocul acestei confruntări se află tânărul şi ambiţiosul avocat Jonathan „Johnny” Warren, interpretat de Archie Renaux (Alien: Romulus, Upgraded), care pătrunde într-o lume nemiloasă, unde ambiţia este moneda de schimb, trădarea este o strategie, iar victoria este totul.
Primul sezon urmăreşte divorţul răsunător dintre antreprenorul britanic din industria tech Morgan Henderson (Dominic West) şi actriţa celebră Carla Duval (Sienna Miller), în timp ce firmele de avocatură sunt dispuse să facă orice pentru a obţine victoria în favoarea clienţilor lor.
Din distribuţia primului sezon mai fac parte Phoebe Fox, în rolul Serenei Byrne, şi James McArdle, în rolul lui Nicholas Taylor, parteneri de viaţă şi de afaceri la Taylor & Byrne; Nina Sosanya, în rolul lui Beatrice „Queen Bea” Ubosi, şi Pip Torrens, în rolul lui St John Smallwood, omologii şi rivalii lor redutabili de la Cathcarts & Sons, alături de Celia Imrie, Nick Mohammed, Emma Laird, Aran Murphy, Archie Panjabi, Adrian Scarborough, Shaheen Jafargholi, Akiya Henry, Honor Swinton Byrne, Miles Jupp, Kartanya Maynard, Alexandra Mardell, Dylan Murphy, Mark Quartley şi Steve Furst.
„WAR” este o co-producţie New Pictures, a Banijay company şi Observatory Pictures, în asociere cu Sky şi HBO. Serialul este creat, scris şi produs executiv de George Kay, alături de producătorii executivi Willow Grylls şi Matt Sandford pentru New Pictures, Susan Breen, Ben Taylor, Andrea Dewsbury şi Megan Spanjian pentru Sky. Regizorul principal este Ben Taylor, iar producătorul serialului este Laurie Borg.
Serialul a primit undă verde pentru două sezoane din partea Sky şi HBO, iar producţia celui de-al doilea sezon este în desfăşurare. Marisa Tomei, Kelly Macdonald şi David Harewood vor juca în următoarea bătălie juridică de amploare, în care avocaţii lor ajung implicaţi într-un proces exploziv de defăimare.


























