USR a anunţat, marţi, că a depus o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Energiei. Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu le-a transmis celor de la PSD că au şansa şi să scape de Virgil Popescu, şi să arate că le pasă cu adevărat de preţurile la carburanţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”PSD, aveţi şansa şi să scăpaţi de Virgil Popescu, şi să arătaţi că vă pasă cu adevărat de preţurile la carburanţi. USR a depus o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Acest om nu mai trebuie să ocupe o funcţie publică nu de azi, ci din decembrie, când, în plină iarnă, milioane de români au fost obligaţi să plătească facturi uriaşe la energie, fără ca statul să ia vreo măsură”, a scris Moşteanu pe Facebook. 
 
El a precizat că, dacă vor să scape de ministrul Energiei, cei de la  PSD sunt aşteptaţi să voteze moţiunea simplă depusă astăzi.
 
”Dacă vor să reducă preţul la carburanţi, soluţia e simplă. Nu vă mai opuneţi proiectului USR de reducere a TVA-ului la carburanţi de la 19% la 5%! E un proiect depusă încă din urmă cu 5 luni. Am făcut repetate solicitări în Comitetul Liderilor de a introduce proiectul la vot, PSD, PNL şi UDMR s-au opus mereu. Fără TVA şi accize, un litru de benzină ar scădea de la 8.62 lei/litru la 5.35 lei/litru. Un litru de motorină ar scădea de la 9.18 lei/litru la 5.98 lei/litru.  Adoptaţi proiectul USR. Votaţi moţiunea simplă USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu”, mai spune Moşteanu. 
Textul integral al moţiunii:
 
Moţiunea simplă se sintitulează ”Virgil Popescu trebuie să plece. Românii aşteaptă soluţii!”. 
 
 
”Domnul Virgil Popescu şi-a atins limita competenţei cu mult înainte să fie ministru. Însă, cu sprijinul inexplicabil al colegilor săi din PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis, el a fost numit în toate guvernele din ultimii ani.  Sub mandatele lui Virgil Popescu, preţul energiei pentru populaţie şi companii a crescut constant. Preţul gazelor a crescut constant. Preţul energiei electrice a crescut constant. Preţul carburanţilor a crescut constant. Am ajuns să plătim peste 9 lei pe litrul de benzină sau motorină! Domnului ministru îi place să ofere ca explicaţie contextul internaţional. Însă nicio secundă nu a explicat de ce a refuzat cu încăpăţânare să aplice soluţii aflate la îndemâna sa. Soluţii propuse de USR şi acceptate în diverse declaraţii publice inclusiv de partenerii domniei sale de guvernare.  De cinci luni, proiectul de reducere a TVA la carburant stă în sertare. De ce nu adoptaţi soluţia, domnilor? Cum scrie PSD pe Facebook: Românii aşteaptă soluţii”, scriu iniţiatorii. 
 
USR spune că ”rezultatele activităţii celui mai slab ministru al Energiei din câţi a avut România se văd: scăderea accentuată şi constantă a nivelului de trai pentru populaţie şi dificultăţi majore întâmpinate de companiile care activează în România”. 
 
”Credem că în cazul domnului Popescu nu mai este vorba numai de incompetenţă, ci şi de rea-voinţă militantă. De aceea trebuie să plece imediat de la conducerea unei instituţii pe care nu ştie, nu poate şi nu vrea să o conducă în interesul public”, mai scrie în moţiune.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.