Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a fost primit, marţi, de premierul israelian Benjamin Netanyahu, la Ierusalim, el arătând că au convenit să accelereze legăturile economice română-israeliene. Există toată deschiderea autorităţilor Statului Israel să dezvoltăm cooperarea bilaterală, vrem să urmăm modelele economice de succes de aici, a transmis Grindeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”Dezvoltarea accelerată a relaţiilor economice este noua ţintă a cooperării dintre România şi Israel. Aceasta a fost una dintre temele majore ale întâlnirii de azi cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu. Deşi ne-am amintit şi de trecut, fiindcă sunt deja aproape 9 ani de la precedenta mea vizită la premierul israelian, accentul l-am pus pe proiectele de viitor. Amândoi vrem mai multe companii româneşti care să intre pe piaţa israeliană şi noi investiţii importante ale firmelor din Israel în economia noastră. Iar premierul Netanyahu este un partener apropiat al ţării noastre”, arată Grindeanu pe Facebook.

”Sunt convins că ne va ajuta să preluăm de la companiile israeliene expertiza de cel mai înalt nivel în inteligenţă artificială şi inovare tehnologică şi să o aplicăm în toate ramurile esenţiale ale economiei”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Grindeanu mai spune că acest subiect l-a abordat şi la discuţia cu preşedintele Knesset-ului (Parlamentul israelian), Amir Ohana, un adevărat prieten al României.

”Există toată deschiderea autorităţilor Statului Israel să dezvoltăm cooperarea bilaterală. Vrem să urmăm modelele economice de succes de aici – investiţia strategică în sectorul high-tech power şi într-un ecosistem impresionant de start-up-uri, care reuşesc să crească şi să ajungă actori economici de top. Aşa putem accelera creşterea economică, dar şi să reducem birocraţia statului în cel mai eficient mod”, subliniază preşedintele Camerei Deputaţilor. 

”Întâlnire cu Prim-ministrul Benjamin Netanyahu. Am convenit să accelerăm legăturile economice română-israeliene. Mai multe companii româneşti în Israel, noi investiţii israeliene în România şi expertiză de top în AI şi tehnologie, pentru a întări sectoarele cheie”, a transmis preşedintele PSD într-un mesaj pe platforma X.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, împreună cu o delegaţie parlamentară, efectuează o vizita oficială în Statul Israel, în perioada 3-5 februarie.

În cadrul vizitei oficiale, acesta va avea întrevederi cu Isaac Herzog, preşedintele Statului Israel şi cu premierul Benjamin Netanyahu.

De asemenea, Grindeanu va vizita Memorialul Holocaustului Yad Vashem, unde va depune o coroană de flori la Sala Amintirilor.

Din delegaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor fac parte deputatul Silviu Vexler (Minorităţi - preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România), preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Statul Israel din Parlamentul României, înalt reprezentant al Parlamentului României pentru combaterea antisemitismului, Silvia Claudia-Mihalcea (PSD), secretar al Camerei Deputaţilor, Loránd-Bálint Magyar (UDMR), chestor al Camerei Deputaţilor, Alina-Ştefania Gorghiu (PNL), vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, preşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice – “România fără violenţă domestică”, deputatul Radu-Nicolae Mihaiu (USR), preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a Camerei Deputaţilor, precum şi Alexandru Florin Rogobete, ministrul Sănătăţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.