Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte, miercuri, cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru a avea primele discuţii privind formarea noului Guvern. Dan a precizat că întâlnirile vor avea loc între orele 9.00 şi 20.00, câte o oră şi jumătate cu fiecare formaţiune. Prima formaţiune invitată la consultări este PSD, urmată de PNL, USR, UDMR, grupul minorităţilor, AUR, S.O.S România, POT şi grupul parlamentarilor neafliliaţi.
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
UPDATE - Admnistraţia Prezidenţială a anunţat programul oficial al consultărilor informale cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare.
ŞTIREA INIŢIALĂ - „Mâine (n. miercuri), am stabilit întâlniri, de la ora 9.00 până la ora 20.00, câte o oră şi jumătate cu fiecare. Am vorbit cu liderii la telefon şi azi echipa de la Administraţie (n. red. prezidenţială) o să trimită oficial”, a declarat Nicuşor Dan, marţi dimineaţă, în faţa locuinţei sale, după ce a fost întrebat dacă începe negocierile cu partidele.
Nicuşor Dan a precizat că va fi prima rundă de discuţii, care vor fi informale.
„Chiar dacă sunt organizate, ele sunt informale şi vor continua”, a precizat noul şef al statului.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, la depunerea jurământului, în Parlament, că este în interesul naţional ca România să aibă un guvern susţinut de o majoritate parlamentară iar ca toată majoritatea să-şi asume reformele fiscale de care România are nevoie. Cer partidelor politice să acţioneze în interesul naţional, a mai arătat el.
”Este în interesul naţional ca România să aibă un guvern susţinut de o majoritate parlamentară. Este în interesul naţional ca toată majoritatea să-şi asume reformele fiscale de care România are nevoie”, a spus preşedintele în plenul Parlamentului.
Preşedintele a mai spus că este în interesul naţional ca România să transmită pieţelor financiare mesajul de stabilitate iar România să transmită mediul investiţional un semnal de deschidere şi de predictibilitate.
”Cer partidelor politice să acţioneze în interesul naţional care urmează. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României şi nu este despre calcule politice, este, repet, despre interesul naţional şi sunt convins că românii vor evalua în consecinţă”, a arătat el.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că i-a rugat pe colegii din partid, pe partea economică, să pregătească un set de măsuri şi PSD va merge cu acest set de măsuri la Cotroceni, cu propuneri concrete Grindeanu a prezentat şi liniile roşii, peste care PSD nu va trece în consultări, şi anume subfinanţarea autorităţilor locale, reducerea investiţiilor în infrastructură sau reducerea veniturilor românilor.
”Eu apreciz deschiderea pe care noul preşedinte o arată, am înţeles şi din campania electorală că dânsul îşi doreşte, şi îşi dorea şi atunci o majoritate pro-europeană. Dar asta nu înseamnă că anumite lucruri de care le aminteam, şi anume acele linii roşii, noi le putem trece aşa foarte uşor”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 1.
El a precizat că PSD nu poate fi de acord cu subfinanţarea autorităţilor locale.
”Noi nu putem să fim de acord vreodată cu subfinanţarea autorităţilor locale. Noi şi ceilalţi colegi din coaliţia de guvernare, că PSD-ul n-a guvernat singur, a fost împreună cu PNL-ul în toată această perioadă. În aceşti ani, noi am finanţat foarte multe proiecte locale. Sunt proiecte de care comunităţile locale au nevoie. Dacă vom vedea o abordare de tipul acesta, sigu, nu suntem parteneri în aşa ceva”, a explicate l. Preşedintele interimar al PSD a menţionat că aproape 400 de km de autostradă s-au făcut cu ajutorul unor sume importante, fie ele de la bugetul de stat, dar mai ales fonduri europene.
”Nu mi-aş dori ca în anii viitor să văd o reducere a investiţiilor pe proiectele mari de infrastructură. E o altă linie roşie”, a precizat Grindeanu.
El a mai spus că, de asemenea, n-ar vrea să intre într-o zonă prin care să se reducă prin măsuri fiscale veniturile românilor.
”În aceşti ani, oricât de mult se vorbeşte acum de partea negativă, veniturile românilor au crescut cel mai mult. Aproape 80% a crescut maim ult pensia medie, cu 75% mai mult salariul minim, cu peste 50% salariul mediu. Nu vreau să discutăm de reduceri de venituri”, a completat el. Sorin Grindeanu a arătat că i-a rugat pe colegii de pe zona economică din partid şi pe zona financiară să pregătească un set de măsuri.
”Noi cu acest set de măsuri vom merge la Cotroceni cu propuneri concrete, cu viziunea noastră şi le vom prezenta preşedintelui şi sigur le vom prezenta şi celorlalte partide care doresc să afle propunerile noastre”, a spus Grindeanu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.