Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Culturii Raluca Turcan, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii Florin Barbu, preşedintele interimar Camerei Deputaţilor Alfred Simonis au fost prezenţi, sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara, la expoziţia dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi. Şeful Executivului a precizat că a fost impresionat „de lucrările de excepţie expuse şi bucuros că România a reuşit, astfel, să arate lumii că este capabilă să construiască un eveniment de nivel internaţional, parte a programului cultural «Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii»”. De asemenea, Raluca Turcan a afirmat că i s-a făcut „pielea de găină”, după ce a vizitat expoziţia şi că piesa sa preferată este „Muza adormită”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Am vizitat, astăzi, cea mai importantă expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi, organizată în ultima jumătate de secol, în România. Am fost, deopotrivă, impresionat de lucrările de excepţie expuse şi bucuros că România a reuşit, astfel, să arate lumii că este capabilă să construiască un eveniment de nivel internaţional, parte a programului cultural «Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii»”, a scris Marcel Ciolacu, sâmbătă pe Facebook..

Prim-ministrul a mai spus că este mândru că, „prin această expoziţie, Brâncuşi se întoarce simbolic acasă şi invit cât mai mulţi români să vină împreună cu copiii la Timişoara, să vadă şi să simtă forţa acestui geniu artistic pe care România l-a oferit întregii lumi!”.

ŞTIREA INIŢIALĂ - „Realitatea este că mi-aş dori să pot să stau să privesc cu toată bucuria fiecare exponat din această minunată expoziţie pentru că realmente este impresionantă. Sunt aproape copleşită, îi spuneam doamnei Lemny că mi se făcute pielea de găină de emoţia întâlnirii cu această minunată expoziţie. Piesa mea preferată este dintotdeauna Muza adormită. Dar evident că nu pot să nu iubesc şi să nu admir, să nu preţuiesc şi alte lucrări de excepţie”, a declarat Raluca Turcan după ce a vizitat expoziţia.

Evaluate la peste o jumătate de miliard de euro, toate operele de artă care compun expoziţia ”Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” de la Muzeul Naţional de Artă din Timişoară îşi aşteaptă vizitatorii, din acest weekend şi până în ianuarie anul viitor.

Expoziţia aduce în faţa publicului circa 100 de lucrări (sculpturi, fotografii, documente de arhivă, materiale filmate) menite să ofere o imagine de ansamblu asupra creaţiei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi, dar şi să-l plaseze pe marele sculptor, pentru prima dată, într-un context românesc.

Există însă şi lucrări de maturitate, în special de la muzeele internaţionale, lucrări emblematice sau mai puţîn cunoscute, care ies pentru prima oară din faimoasele colecţii pentru a ajunge în România. În acest sens, expoziţia beneficiază de împrumuturi excepţionale de la Centre Pompidou, din Paris, care deţine, prin Atelierul lui Brâncuşi, cea mai mare colecţie de Brâncuşi din lume; de la Tate, din Londra, care a trimis la Timişoara trei din cele patru opere pe care le deţine; de la Fundaţia Guggenheim din Veneţia, precum şi din alte colecţii particulare. De asemenea, lucrările timpurii ale lui Brâncuşi sunt aduse de la Muzeul Naţional de Artă al României şi de la Muzeul de Artă Craiova. Numeroasele fotografii şi cele două materiale video filmate chiar de către Brâncuşi întră într-un dialog inedit cu operele expuse.

Week-end-ul marii deschideri a expoziţiei-eveniment „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” propune următorul program:

Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 10:00, la Muzeul Naţional de Artă Timişoară, deschiderea oficială a expoziţiei în prezenţa lui Alin Nica, Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a Doinei Lemny, curatoarea expoziţiei, şi a lui Filip Petcu, Directorul MNArT. Expoziţia poate fi vizitată de publicul larg în intervalul 10:00 – 12:00.

Tot sâmbătă, de la ora 16:00, în Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă Timişoară, va avea loc lansarea oficială a Catalogului expoziţiei, eveniment care va lua formă unui dialog între coordonatoarea acestui volum, Doina Lemny, şi jurnalistă culturală Daria Ghiu. Accesul la acest eveniment este gratuit, însă vizitarea expoziţiei se face pe baza de bilet.

Duminică, 1 octombrie, expoziţia va fi deschisă publicului larg între orele 10:00 – 20:00, pe baza biletelor achiziţionate în prealabil.

Expoziţia Brâncuşi va putea fi vizitată în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024 la Muzeul de Artă din Timişoară. Preţul biletelor porneşte de la 100 de lei şi ajunge la 22 de lei pentru studenţi şi pot fi achiziţionate online de la adresa https://brâncuşi-2023.info/

Toate veniturile rezultate din vânzarea de bilete vor merge către Muzeul Naţional de Artă din Timişoară pentru susţinerea infrastructurii şi proiectelor acestuia.

Expoziţia va fi deschisă după următorul program:

30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024

Miercuri – duminică: 10:00 – 20:00

Luni şi marţi, precum şi în zilele de 24–26 şi 31 decembrie 2023 şi 1–2 ianuarie 2024: închis

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.