Parlamentarii PNL şi USR au anunţat joi că au contestat din nou la Curtea Constituţională (CCR) cele trei legi ale justiţiei - Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am depus la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sezizările pe reglementările reexaminate cu privire la legile justiţiei. Am sesizat din nou CCR, pentru că, în mod evident, ceea ce au făcut colegii din majoritatea parlamentară, respectiv cei de la PSD-ALDE-UDMR, în procedura de reexaminare, nu are nicio legătură cu ceea ce a scris CCR în cele trei decizii”, a spus deputatul PNL Gabriel Andonache.

Acesta susţine că au găsit 37 de motive de neconstituţionalitate, dintre care 22 la legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

"Am constatat nu mai puţin de 37 de motive de neconstituţionalitate. La legea 303 am invocat 22 de motive de neconstituţionalitate, la legea 317 – nouă astfel de motive, iar în cazul legii 304 am identifiat nu mai puţin de şase motive de neconstituţionalitate. Plecând de la chestiuni care ţin de modul în care au fost adoptate aceste reglementări. Vă reamintesc, rapoartele au venit la plen atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. În ziua în care au fost adoptate, vă reamintesc că în plenul Senatului a fost introdus în legea 303/2004 un amendament care a fost denumit de majoritatea parlamentară de corelare tehnico-legislativă, când el, practic, a modificat definiţia erorii judiciare. Inadmisibil, din punctul nostru de vedere, ca aşa ceva să se întâmple în procedura parlamentară. (...) Ca atare, avem speranţe mari că reglementările vor fi din noi declarate neconstituţionale şi vor reveni în procedură legislativă”, a continuat deputatul.

În sesizarea referitoare la modificarea Legii 303/2004, PNL şi USR spun că Parlamentul a depăşit limitele stabilite prin decizia CCR nr. 45/2018, modificând şi alte dispoziţii care nu se află în legătură indisolubilă cu prevederile declarate neconstituţionale, fapt care atrage încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Documentul  arată, între altele, că dispoziţiile regulamentare încălcate, art. 134 din regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 149 din Regulamentul Senatului, conţin dispoziţiile exprese referitoare la competenţa exclusivă de dezbatere şi adoptare a raportului de specialitate în procedura de reexaminare după declararea ca neconstituţională a unei legi.

"Nu există niciun text regulamentar derogatoriu de la aceste norme regulamentare cu caracter imperativ. Mai mult, menţionăm că niciun obiectiv din cele prezentate în art. 1 al Hotărârii Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei nu prevede competenţa acestei comisii de a dezbate şi adopta un raport cu privire la legea de modificare a Legii nr. 303/2004 în procedura de reexaminare. Suntem în situaţia încălcării evidente a principiului legalită?ii derivat din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie potrivit căruia „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” deoarece dispoziţiile regulamentelor parlamentare au caracter infraconstituţional, fiind aplicabilă, de-a întregul, obliga?ia constitu?ională eviden?iată anterior. Termenul de 3 zile între data distribuirii raportului şi data deţbaterilor, prevăzut de dispoziâiile 69 coroborate cu art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi de dispoziţiile art. 98 coroborate cu art. 113 din Regulamentul Senatului, nu a fost respectat", scrie  în document.

Suntem în situaţia încălcării evidente a principiului legalităţii derivat din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie potrivit căruia „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” deoarece dispoziţiile regulamentelor parlamentare au caracter infraconstituţional, fiind aplicabilă, de-a întregul, obligaţia constituţională evidenţiată anterior. 

Termenul de 3 zile între data distribuirii raportului şi data dezbaterilor, prevăzut de dispoziţiile 69 coroborate cu art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi de dispoziţiile art. 98 coroborate cu art. 113 din Regulamentul Senatului, nu a fost respectat. (...) Parlamentul a depăşit limitele stabilite prin Decizia Curţii nr. 45/2018, modificând şi alte dispoziţii care nu se află în legătură indisolubilă cu prevederile declarate neconstituţionale, fapt care atrage încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie.", se mai arată în document.

De asemenea, sesizarea la CCR cu privire la Legea pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară reclamă în principal pentru încălcarea art. 1 alin.(5), şi ale art.147 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.

"Faptul că Parlamentul a înfiinţat o Comisie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei şi faptul că în această Comisie se dezbat legi de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004, 304/2004 şi 317/2004 nu se poate constitui într-un argument pentru a justifica adoptarea de amendamente de corelare între dispoziţiile celor trei legi de modificare şi completare, corelările putând fi realizate numai cu dispoziţii din fondul activ al legislaţiei. Numai o astfel de interpretare poate să fie acceptată prin raportare la competenţa CCR de a verifica constitu?ionalitatea legilor adoptate de Parlament, în special prin raportare la art. 1 alin. 5 din Con stituţia României care prevede faptul că în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.", se arată în aceeaşi sursă.

La sesizarea vizând legea nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, PNL şi USR reclamă încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(5), art. 69 alin. (2), art. 133, alin (1) şi ale art.147 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.

"În opinia noastră nu a fost respectată competenţa exclusivă a comisiilor permanente în procedura specială de reexaminare după controlul de constituţionalitate aşa cum este prevăzut atât în Regulamentul Camerei Deputaţilor şi în Regulamentul Senatului prin încălcarea dispoziţiilor art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 149 din Regulamentul Senatului raportat la art. 1 alin (5) din Constituţia României", potrivit aceluiaşi document care priveşte sesizările.

Legile au fost adoptate luni pentru a doua oară de către Parlament după ce, iniţial, PNL le-a contestat, iar CCR a decis că unele articole sunt neconstituţionale.

Printre cele mai importante modificări la legile Justiţiei se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii ICCJ şi corelarea prevederii din legea 303/2004 cu legea 317/2004.

Astfel, alineatul (1) al articolului 53 se modifică şi va avea următorul cuprins: “Preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani”.

Cele trei legi vor merge pentru promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat miercuri că, prin adoptarea legilor justiţiei, Parlamentul a creat cel mai mare scandal public pe care l-a creat vreodată Parlamentul României şi că este păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste.

"Dacă tot am umblat atât de mult la legile justiţiei, şi daca Parlamentul, cu demersurile pe aceste legi, a creat cel mai mare scandal pe care l-a creat Parlamentul României vreodată, măcar acum, pe final, să facem în aşa fel să aducem aceste legi într-o forma bună pentru România. Ar fi păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste. Eu prefer să căutam metode pentru ca în final, cu tot parcursul care a fost foarte discutabil, să avem totuşi nişte legi cu care să mergem înainte", a mai spus preşedintele Iohannis. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.