Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat, luni seară, în şedinţa Biroului Executiv al PNL, că-şi va depune mandatul, existând vaianta în care el să fie desemnat din nou, dar cu alt mandat de negociere a susţinerii, care să includă şi PSD, afirmă surse liberale. Discuţiile cu AUR vor fi în continuare excluse. Informaţia a fost confirmată luni seară de către vicepreşedintele PNL Florin Roman. De asemenea, liderul PNL Timiş a declarat, luni, la Antena 3, că decizia conducerii PNL din seara aceasta este flexibilizarea mandatului premierului desemnat, pentru a discuta cu celelalte partide şi a asigura o majoritate stabilă în Parlament. ”E clar că nu vom mai merge cu Guvern minoritar”, a spus Nica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Alin Nica, preşedintele PNL Timiş: Cel mai important lucru pe care îl vom decide este flexibilizarea mandatului în a discuta cu celelalte partide şi a asigura o majoritate stabilă în Parlament. E clar că nu vom mai merge cu Guvern minoritar.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat, luni seară, în şedinţa Biroului Executiv al PNL, că-şi va depune mandatul. 

Liberalii se vor reuni, într-o nouă şedinţă, în cursul zilei de marţi. 

PNL ia în calcul o flexibilizare a mandatului, astfel încât să se ajungă la învestirea unui guvern cu puteri depline. 

Surse politice au precizat că flexibilizarea mandatului include discuţii cu toate forţele politice, mai puţin cu AUR.  

Sursele citate au explicat, de asemenea, că există şi varianta ca Nicolae Ciucă să fie din nou desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, însă acesta va avea un alt mandat de negociere. 

Până acum, liberalii au mizat pe un guvern minoritar PNL - UDMR, însă această variantă nu este susţinută nici de USR, nici de PSD.

Marţi ar fi trebuit să fie audiaţi în Parlament candidaţii propuşi de Nicolae Ciucă pentru funcţiile de miniştri. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.