Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Craiova, că premierul Mihai Tudose este de bună credinţă şi doreşte o echipă performantă şi că, dacă şi acest guvern ar cădea, şi-ar pune pune serios întrebarea dacă PSD mai poate să guverneze. În ceea ce priveşte miniştrii cu probleme penale, a spus că nu îl interesează dacă primeşte demisii sau demiteri, dar o echipă de guvernare nu trebuie să aibă probleme de integritate. "Prezumţia de nevinovăţie funcţionează în faţa justiţiei", a argumentat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am discutat cu premierul şi mi-a prezentat opţiunile domniei sale, dar aceste lucururi nu le voi anunţa eu, este treaba altora să facă acest anunţ. (...) Cred că premierul este de bună credinţă şi doreşte să aibă o echipă performantă", a afirmat Iohannis.

El a amintit că PSD a câştigat de aproape un an alegerile şi că şi el şi românii aşteaptă ca PSD să vină cu rezultate tangibile.

"Aşteptăm ca PSD să vină cu rezultate tangibile. Dacă este nevoie de o remaniere, remaniere să fie", a precizat şeful statului.

Klaus Iohannis a menţionat că  orice criză politică are rezultate negative şi că se vede foarte limpede că în economie a apărut o nelinişte profundă, au fost anunţate în ritm alert noi măsuri în domeniul fiscal şi că este cazul să se reintre "într-o zonă de predictibilitate şi stabilitate".

"Orice criză politică are consecinţe negative. Se vede limpede că în economie a apărut o nelinişte profundă. Au fost anunţate, într-un ritm ameţitor, de la începutul anului, noi şi noi măsuri în domeniul fiscal. Este cazul să se liniştească lucrurile, să se reintre într-o zonă de predictibilitate, pentru a permite şi mediului economic să performeze. Avem o creştere economică. Ea se datorează în bună măsură consumului, care este posibil şi datorită creşterilor salariale. Dar dacă vrem în continuare această creştere, trebuie să luăm măsuri predictibile, care aduc o dezvoltare pe termen lung", a afirmat el.

Întrebat dacă el consideră că premierul ar trebui să rămână, preşedintele a spus: "Nu văd nicio piedică, dacă se doreşte".

La insistenţele reporterilor legat de variante de soluţionare a actualei situaţii, preşedintele a afirmat: "Trebuie să fim serioşi aici. Dacă şi acest Guvern ar cădea, atunci cu siguranţă îmi pun întrebarea dacă PSD ar mai avea capacitatea să guverneze. Nu suntem încă la acest punct".

Iohannis a precizat şi că un guvern de tehnocraţi nu este o soluţie pe temen mai lung, lucru pe care l-a spus şi la instalarea Guvernului Cioloş.

"Avem un partid care a câştigat alegerile, nu are decat să performeze", a spus el, continuând: "Cine a câştigat să-şi facă treaba, să guverneze, să producă rezultate!".

Cu privire la miniştrii cu probleme în justiţie, Klaus Iohannis a declarat: "Nu mă interesează dacă primesc demisii sau demiteri, important e să existe o echipă guvernamentală care nu are probleme de integritate, dispusă să meargă inainte şi să îşi facă treaba".

El a argumentat că persoanele cu problemele penale nu au ce căuta în funcţii în stat şi că prezumţia de nevinovăţie funcţionează in faţa justiţiei, în timp ce pentru un politician care vine în faţa poporului situaşia este alta.

"În politică nu funcţionează prezumţia de vinovăţie, aşa cum funcţionează în justiţie. Prezumţia de vinovăţie funcţionează pentru o persoană care merge în faţa justiţiei. Pentru un politician care merge în faţa poporului contează integritatea, adică să nu fie suspectat de nimic. E simplu. Aud politicieni, chiar cu probleme penale, că nu sunt vionovaţi şi trebuie să li se acorde prezumţia de vinovăţie. Cum să creadă românii într-un Guvern dacă acolo sunt persoane suspecte sau cercetate penal. Orice ar spune oricine, nu mă convinge. Un guvern trebuie să fie format din oameni curaţi, integri. (şi d-vs ati fost suspectat)", a conchis preşedintele.

Întrebat despre procesele în care a fost implicat, Iohannis a răspuns: "Cu tot respectul, nu am fost suspectat".

El a precizat că nu a vorbit cu Liviu Dragnea sau cu Călin Popescu Tăriceanu de la izbucniea scandalului legat de remanierea Guvernului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.