Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat joi, în cadrul evenimentului de inaugurare a Podului peste Dunăre, că avem un pod solid pentru români şi pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene şi este cel mai complex şi mai important proiect românesc de infrastructură de după 1989. Ciucă a amintit că printre primele lucruri pe care le-a făcut ca premier, în decembrie 2021, a fost aprobarea Programului de investiţii în infrastructură rutieră până în anul 2030 iar pânâ în aprilie 2023 toate fondurile alocate au fost utilizate integral. Fostul premier a amintit că anul 2022 s-a încheiat cu un nivel record al investiţiilor de la bugetul de stat de peste 72 de miliarde de lei, în creştere cu 22,4% faţă de anul precedent, iar investiţiile străine au reprezentatpeste 11 miliarde de euro într-un singur an. ”Şi lucrul acesta se vede în şantierele deschise peste tot în ţară”, a conchis Nicolae Ciucă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem astăzi şansa să păşim pe cel mai mare pod suspendat din România şi al treilea din Europa. Este cel mai complex şi mai important proiect românesc de infrastructură de după 1989. S-au investit aici multe resurse, s-a muncit mult şi iată că a ieşit un lucru trainic”, a afirmat Ciucă, la inaurarea Podului, el precizând că este un motiv de mândrie naţională. 

”România reia cu sprijinul Uniunii din care face parte obiceiul proiectelor de mare anvergură, care nu rămân la sertar. Toţi cei implicaţi am demonstrat, împreună, că România poate construi serios, eficient şi chiar spectaculos cu efortul populaţiei ţării şi cu prijinul concetăţenilor europeni”, a spus Nicolae Ciucă. 

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Preşedintele Senatului a arătat că, pe lângă energia fiecărui om care a lucrat la proiect, sunt puse în această lucrare ”20.000 de tone de oţel pentru 86 de tronsoane de tablier, care au fost furnizate de Combinatul din Galaţi, iar construcţia segmentelor a fost realizată la Brăila”. 

”Avem astfel un exemplu excelent de colaborare regională, cu sprijin european, pentru un proiect de mare utilitate, în zona Dunării de Jos”, a mai afirmat Ciucă. 

”Aşa trebuie să facem în toate regiunile ţării. Avem bani pentru investiţii importante care să schimbe pentru mult timp România. Este nevoie însă de responsabilitate şi de o voinţă de oţel în instituţii şi în societate care să ducă şi la alte proiecte de anvergura acestuia”, a subliniat preşedintele PNL. 

Nicolae Ciucă a menţionat că este o perioadă în care stabilitatea şi dezvoltarea trebuie să fie obiective nonideologice şi care să ducă ambele către o modernizare alertă a României şi a regiunii în care trăim. 

”Noi avem nevoie de acest parcurs, Uniunea Europeană şi toate ţările lulmii libere au nevoie ca noi să reuşim pentru că suntem la graniţa cu un război nedrept”, a completat Ciucă. 

”Pentru noi, UE înseamnă consolidarea legăturilor dintre români şi dintre aceştia şi restul ceţăţenilor europeni, înseamnă dezvoltarea infrastructurii din România şi UE. de aceea avem nevoie de Uniunea Europeană şi trebuie să fim la rândul nostru solidari cu o UE care ne-a ajutat şi ne ajută în continuare”, a mai spus el. 

Ciucă a menţionat că una dintre priorităţile majore ale acestei coaliţii este exact dezvoltarea infrastructurii. 

”Printre primele lucruri pe care le-am făcut ca premier, în decembrie 2021, a fost aprobarea Programului de investiţii în infrastructură rutieră până în anul 2030 iar pânâ în aprilie 2023 toate fondurile alocate au fost utilizate integral, ceea ce arată seriozitatea abordării acestei guvernări a spus el. 

”Nu întâmplător podurile sunt unul dintre cele trei simboluri prezente pe bancnotele europene”, a mai spus Ciucă, arătând că finanţarea pentru acest pod provine în proporţie de 85% din fonduri europene nerambursabile. 

”Investim împreună în infrastructură, ştiind că investiţiile atrag noi investiţii”, a spus Nicolae Ciucă, amintind că au încheiat anul 2022 cu un nivel record al investiţiilor de la bugetul de stat, peste 72 de miliarde de lei, în creştere cu 22,4% faţă de anul precedent. De asemenea, un alt record, investiţiile străine în România, peste 11 miliarde de euro într-un singur an. Şi lucrul acesta se vede în şantierele deschise peste tot în ţară”, a spus el. 

”Avem un pod solid pentru români şi pentru toţi cetăţenii UE. Uitându-ne în trecut, ne amintim că în 1895 era inaugurat un alt pod peste Dunăre, Podul Regele Carol I, care asigura conexiunea feroviară între Bucureşti şi Constanţa. Astăzi, la aproape 30 de ani distanţă, continuăm să creăm legături între românii din Dobrogea, Muntenia şi Moldova. Continuăm să dezvoltăm România şi regiunile româneşti de la Dunărea de jos şi Marea Neagră. Continuăm astfel să dezvoltăm România în Europa”, a spus preşedintele Senatului.

Nicolae Ciucă a arătat că, aici, la graniţa estică a ţării, investiţiile noastre inspiră încredere în viitorul României şi în viitorul prosper al Europei de est, care include Republicas Moldova şi Ucraina.

”Şi din acest punct de vedere, România este pregătită să sprijine Republica Moldova şi reconstrucţia Ucrainei”, a afirmat fostul premier.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.