Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, ultimul audiat marţi, a primit aviz negativ de la comisiile parlamentare. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, spune că România îndeplineşte toate condiţiile pentu a intra în programul Visa Waiver, cu excepţia celei referitoare la rata de refuz a cererilor de viză. Aurescu afirmă că se fac eforturi pe de o parte pentru scăderea acestei rate, iar pe de altă parte pentru modificarea legislaţiei americane în acest sens. Aurescu a primit aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare. Ministrul propus al Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a primit aviz negativ marţi, la audierile în comisiile parlamentare, ea acuzând că este "un aviz politic". Ea a primit reproşuri cu privire la faptul că a venit însoţită de "o armată” de subalterni care i-au transmis "fiţuici” în timp ce primea întrebări din partea senatorilor şi deputaţilor. Ministrul propus la Economie Virgil Popescu a primit aviz pozitiv marţi, la audierea în comisiile parlamentare de specialitate, în timp ce colegul său de Guvern, ministrul Dezvoltării Ion Ştefan a primit, ca şi la precedentele audieri, aviz negativ. Aviz negativ a primit şi Cătălin Predoiu, titularul de la Justiţie. Audierea miniştrilor propuşi să facă parte din Guvernul Orban II a continuat marţi, cu audierea în comisiile de specialitate a candidaţilor propuşi la Economie, Dezvoltare, Sport, Justiţie, Educaţie, Afaceri Externe şi Cultură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Ministrul propus la Cultură, Bogdan Gheorghiu, a primit aviz negativ în Comisiile parlamentare de specialitate

 

Bogdan Gheorghiu, propus pentru portofoliul Cultură, a primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate din Cameră şi Senat. Rezultatul a fost: 9 voturi „pentru” şi 13 „împotrivă” şi 2 abţineri. 

UPDATE - Aviz pozitiv pentru Bogdan Aurescu la Externe

CITEȘTE ȘI Bogdan Aurescu a primit aviz pozitiv după audierea în comisii / Aurescu: Îndeplinim toate condiţiile pentru a intra în programul Visa Waiver, cu excepţia condiţiei referitoare la rata de refuz a cererilor de viză

UPDATE - Ministrul Educaţiei Monica Anisie a primit aviz negativ la audierea în comisiile parlamentare şi acuză că este ”un aviz politic”

CITEȘTE ȘI Ministrul Educaţiei: În cursul unor vizite am constatat că primăriile au toaletele în interior, şcolile nu / Monica Anisie a primit aviz negativ şi acuză că este "un aviz politic"

CITEȘTE ȘI Ministrul Educaţiei: În cursul unor vizite am constatat că primăriile au toaletele în interior, şcolile nu / Monica Anisie a primit aviz negativ şi acuză că este "un aviz politic"
CITEȘTE ȘI Ministrul propus al Educaţiei, acuzat că foloseşte "fiţuici” la audierea din comisiile din Parlament
CITEȘTE ȘI Predoiu, aviz negativ după audieri: Probabil trebuie să ne cerem scuze că avem bune relaţii cu ambasadele statelor membre ale UE şi ale SUA/ Ce ambasade ar trebui să vizităm ca să fie mulţumită şi opoziţia?

UPDATE - Ministrul Justiţiei Catalin Predoiu, audiat în Parlament /  Predoiu, după ce a fost rugat să trimită copia avizelor pentru cele 25 de OUG: Aceste avize pot fi cerute la Secretariatul General al Guvernului şi la iniţiatori

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost rugat, la începutul audierii în faţa comisiilor parlamentare, să aducă copii după avizele celor 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate înainte de căderea Guvernului prin moţiunea de cenzură. Predoiu a spus că aceste avize pot fi cerute la Secretariatul General al Guvernului şi la iniţiatori.

UPDATE - Audierea ministrului Sportului Ionuţ Stroe

CITEȘTE ȘI Ministrul Economiei, aviz pozitiv / Popescu spune că ajutorul de salvare acordat CE Oltenia se va transforma într-unul de restructurare dacă nu e returnat în şase luni, iar astfel apoi emisiile de CO2 vor fi diminuate cu 50%

UPDATE - Ministrul propus la Dezvoltare, Ion Ştefan, audiat în Parlament

CITEȘTE ȘI Aviz negativ pentru Ion Ştefan la Ministerul Dezvoltării / Certuri şi critici între reprezentanţii PSD şi Florin Roman, în timpul audierii

 

UPDATE - Ministrul Economiei Virgil Popescu este audiat în comisiile parlamentare reunite pentru politică economică, reformă şi privatizare şi pentru industrii şi servicii

CITEȘTE ȘI Ministrul Economiei: Nu îmi doresc să blochez conturile nimănui, îmi doresc ca Primăria Capitalei şi Termoenergetica să îşi achite datoriile pentru buna funcţionare

ŞTIREA INIŢIALĂ - Primul care apare în faţa comisiilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului este Virgil Popescu, propus la Ministerul Energiei. AudierEa sa este programată la ora 9.00.

De la ora 10.00 va fi audiat Ion Ştefan, propus la Dezvoltare. Ştefan este unul dintre cei trei miniştri care au primit aviz negativ la audierea din luna octombrie, înainte de învestirea în funcţie a Guvernului Orban.

De la ora 12.00 va fi audiat Ionuţ Stroe, propus la Ministerul Sportului, de la ora va fi audiat Cătălin Predoiu, pentru Ministerul Justiţiei, iar de la ora 14.00 va fi audiată Monica Anisie, pentru Ministerul Educaţiei.

Ultimii doi candidaţi audieţi marţi sunt Bogdan Aurescu, pentru Ministerul Afacerilor Externe, şi Bogdan Gheorghiu, pentru Ministerul Culturii.

Audierile vor continua miercuri, iar în 24 februarie, de la ora 16.00, este programat votul pentru învestire.

Luni au fost audiaţi Florin Cîţu – Ministerul Finanţelor, Cosel Alexe – Ministerul Mediului, Nicolae Ciucă – Ministerul Apărării şi Marcel Vela  - Ministerul Afacerilor Interne. Singurul care a fost avizat pozitiv a fost Nicolae Ciucă.

Premierul Ludovic Orban spune că liberalii nu sunt interesaţi de votul pe care îl vor primi miniştrii propuşi în urma audierilor din comisii, precizând acest vot este viciat de lipsa de reprezentativitate a actualului Parlament faţă de opţiunile actuale ale cetăţenilor.

De altfel, PNL nu-şi doreşte învestirea Guvernului, întrucât urmăreşte să declanşeze procedura alegerilor anticipate.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.