UDMR anunţă că senatorii formaţiunii nu au susţinut modificarea legii care prevedea alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pentru că modificarea legii electorale este neconstituţională cu mai puţin de un an până la alegerile locale. ”într-un stat de drept deciziile CCR trebuie respectate”, a transmis UDMR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Există o decizie a Curţii Constituţionale, din 2012, care spune că nu se poate modifica legea electorală cu mai puţin de un an înainte de alegeri”, a atras atenţia, miercuri, liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila.

”În cadrul lucrărilor Comisiei de la Veneţia s-a statuat faptul că stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral, iar modificarea frecventă a normelor şi caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul. Ceea ce trebuie evitat nu este atât modificarea sistemelor de scrutin, ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri”, se arată în decizia CCR, citată într-un comunicat al UDMR.

Liderul senatorilor UDMR a subliniat că partidele parlamentare care cred în importanţa statului de drept nu ar trebui să voteze propuneri legislative contrare unei decizii ale Curţii Constituţionale.

„Nici noi nu am fost de acord cu fiecare decizie a Curţii Constituţionale, dar am respectat fiecare decizie a acestui for. Într-un stat de drept aceste decizii trebuie respectate”, a mai spus Cseke Attila.

”După iunie 2020 putem dezbate acest subiect. Dar, până atunci, acest subiect este închis, până atunci legea electorală nu trebuie modificată nici prin Ordonanţe de Urgenţă, nici prin proiecte legislative”, a conchis senatorul UDMR.

Propunerea legislativă a USR privind alegerea primarilor în două tururi a fost respinsă miercuri la Senat prin voturile UDMR şi PSD, senatorul USR Vlad Alexandrescu afirmând că PSD şi UDMR nu sunt partide naţionale, democratice, ci ”o gaşcă de baroni locali care vor să conducă primăriile şi judeţele ca nişte moşieri”.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.