Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a transmis miercuri că PNL solicită suplimentarea bugetului pentru protecţia socială cu cel puţin un miliard de lei, pentru că altfel vor fi închise zeci de aziluri pentru bătrâni şi mii de copii şi persoane cu dizabilităţi vor rămâne fără sprijinul de specialitate. Turcan mai susţine că Guvernul “mimează grija” pentru persoanele nevoiaşe şi afirmă că legea obligă Executivul să aloce 90% din banii necesari fiecărui Consiliu Judeţean pentru protecţia socială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“PNL solicită rectificarea bugetului pentru protecţia socială şi suplimentarea acestuia cu cel puţin un miliard de lei: 668 milioane pentru protecţia copilului, 304 milioane pentru protecţia persoanelor cu handicap şi cel puţin 13 milioane pentru persoanele vârstnice. În caz contrar, vor fi închise zeci de aziluri pentru bătrâni, mii de copii şi de persoane cu dizabilităţi vor rămâne fără sprijinul de specialitate”, a transmis Raluca Turcan printr-un comunicat de presă.

Ea susţine că Guvernul “mimează grija” pentru persoanele nevoiaşe şi afirmă că legea obligă Executivul să aloce 90% din banii necesari fiecărui Consiliu Judeţean pentru protecţia socială.

“Guvernul social-democrat mimează grija pentru persoanele aflate în nevoie. Conform legislaţiei în vigoare, Guvernul trebuie să aloce până la 90% din banii necesari fiecărui Consiliu Judeţean pentru cheltuieli legate de protecţia socială. La adoptarea bugetului pentru anul 2018 am atras atenţia că au crescut salariile, s-au introdus noi sporuri, costurile cu serviciile sociale au crescut iar banii (alocaţi în proporţie de 50% din necesar) vor ajunge numai pentru primele 6-7 luni ale anului. Din nefericire, în acest moment s-a ajuns în situaţia în care sunt probleme legate de plata salariilor, sporurilor şi a suportării costurilor legate de protecţia socială”, a mai transmis aceasta.

De asemenea, Turcan explică faptul că Guvernul trebuie să aloce aceşti bani la următoarea rectificare bugetară.

“Guvernul trebuie să respecte legea şi să prevadă aceşti bani la rectificarea bugetară din această vară. Solicit tuturor prefecţilor să transmită datele reale din teritoriu. Aceştia trebuie să arate care este situaţia în mod obiectiv şi să rezolve starea gravă în care se află angajaţii din sistemul de protecţie socială, dar şi situaţia disperată în care se află persoanele care vor rămâne fără un ajutor din partea direcţiilor de specialitate din cadrul administraţiei publice locale”, a mai transmis Turcan.

Potrivit acesteia, la Sibiu este nevoie de 31 de milioane de lei pentru astfel de situaţii, dar Guvernul a alocat cu aproape 50% mai puţin decât era nevoie.

“Numai la Sibiu, de exemplu, este nevoie de 31 de milioane de lei, din care – peste 20 de milioane pentru protecţia copilului şi peste 10 milioane pentru centrele de asistenţă a persoanelor cu handicap. Anul acesta Guvernul a alocat pentru protecţia socială cu aproape 50% mai puţin din cât era necesar iar Consiliul Judeţean nu are cum să prevadă aceşti bani din propriul buget. Prefectul are obligaţia să semnaleze această situaţie limită pentru a rezolva criza din sistemul de protecţie socială. Cei afectaţi de această criză trebuie să ştie că Guvernul are obligaţia legală de a asigura bugetul instituţiilor de protecţie socială, nu autorităţile locale”, a mai opinat Raluca Turcan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.