Raluca Turcan şi-a făcut sâmbătă, în cadrul congresului PNL, bilanţul la şefia interimară a partidului, spunând că, după dezastrul de la alegerile parlamentare de anul trecut, misiunea ei a fost să ţină partidul unit şi să organizeze alegeri interne corecte, precizând că şi-a dat seama că multora nu le-a fost simpatică în această perioadă şi exprimându-şi speranţa că îi va întâlni pe toţi colegii liberali în tranşee, împotriva PSD.
”Unirea face puterea. Acesta a fost scopul fuziunii dintre PNL şi PDL şi aceasta trebuie să fie provocarea noastră astăzi după acest Congres (…) După eşecul de la alegerile parlamentare, misiunea pe care am primit-o a fost una clară şi limitată, să ţin partidul unit (…) Multora nu le-am fost simpatică, nici nu mi-am propus. E dificil să fii simpatic în perioade de criză (…). Am urmărit să imprim nişte crezuri, să ai încredere şi respect în colegii tăi. (…) Trebuie să admitem că uneori ne-a lipsit şi respectul între noi, exact acel respect prin care poţi să susţii argumentat o opinie contrară, să pui politica în interesul public mai presus de interesul personal”, a declarat Raluca Turcan de la tribuna congresului PNL.
Ea le-a spus delegaţilor la congres că PNL începe să-şi revină după dezastrul de la parlamentare, doi indicatori în acest sens fiind sondajele de opinie şi rezultatele de la alegerile locale parţiale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.