Deputatul PNL Raluca Turcan şi-a exprimat frustrarea şi mâhnirea la aflarea deciziei ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila de a exclude finanţarea construirii noului spital judeţean Sibiu din PNRR. Ea a adăugat că există soluţii pentru construirea acestui spital, inclusiv posibilitatea finanţării prin Programul Operaţional de Sănătate 2021 – 2027 şi accesarea unui împrumut la Banca Europeană de Investiţii (BEI), însă aceasta „a fost tăiată de pixul ministrului Rafila”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Frustrare şi mâhnire. Acestea sunt sentimentele la aflarea deciziei ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, prin care a exclus finanţarea construcţiei noului spital judeţean Sibiu din Programul Naţional de Redresare şi rezilienţă (PNRR). Frustrare, pentru că ştiu cât efort s-a depus atât la nivel local, cât şi la nivel central pentru pornirea şi dezvoltarea acestui proiect. Este un proiect asumat de Guvernul PNL în perioada în care am fost vicepremier, inclus in primul PNRR transmis Comisiei Europene, un proiect matur, pregătit îndelung de presedinta CJ Sibiu, un proiect gândit şi făcut pentru a fi finanţabil şi pentru care s-a demarat inclusiv licitaţia de construire. Mâhnire, pentru că avem încă un exemplu în care politicul se implică total incorect, abuziv şi părtinitor într-un proiect ce implică atragerea de fonduri europene. În situaţia în care ministrul Rafila va continua să conducă Ministerul Sănătăţii utilizând aceleaşi metode arbitrare, riscă să compromită majoritatea proiectelor pe sănătate cuprinse în PNRR. Şi nu va fi doar o piatră de moară în CV-ul unui om politic, ci mai ales o mare nedreptate pentru cei aproximativ 467 de mii de sibieni si pentru multe alte sute de mii de locuitori ai judeţelor din jur”, a scris Raluca Turcan, joi pe Facebook.
 
Ea a mai spus că „există soluţii pentru noul spital judeţean de urgenţă Sibiu, inclusiv posibilitatea finanţării prin Programul Operaţional de Sănătate 2021 – 2027 şi accesarea unui împrumut la Banca Europeană de Investiţii însă, în mod normal, cea mai corecta soluţie pentru această investiţie ar fi fost o finanţare din PNRR completată cu POS şi BEI. O soluţie tăiată, din nefericire, de pixul ministrului Rafla”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.