Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că ar fi nevoie de apariţia unui nou partid pe scena politică şi a menţionat că, la următoarele alegeri prezidenţiale, s-ar putea să o avem candidată pe Mirabela Grădinaru, actuala parteneră de viaţă a lui preşedintelui Nicuşor Dan.
”Ar trebui un partid nou. Eu nu văd un motiv pentru care să votez din nou, să spunem, PNL-ul. Sau să votez din nou PSD-ul. N-am de ce să-i votez. Sau să votez AUR-ul, un partid care, cu două conserve, cu Peiu şi cu Dungaciu, se prezintă ca fiind partid nou. Doamne, iartă-mă! Păi Peiu a fost pe lângă Radu Vasile, a fost pe lânga Adrian Năstase, mare patriot şi director la SIDEX Galaţi, când s-a dat SIDEX Galaţi, deci Peiu să ne lase. Poate vrea să ocupe de altceva, dar să nu se prezinte ca exponent al unui partid nou”, a declarat Traian Băsescu, duminică seară, la Digi24.
Întrebat dacă preşedintele Nicuşor Dan ar trebui să aibă un partid nou care să îl susţină, Băsescu a declarat că este greu să îşi mai construiască un partid în actuala legislatură.
”Ştiţi ceva, cred că acum deja a devenit foarte greu să-şi mai construiască un partid în legislatura asta, pentru că încă suntem în 2026, peste 2 ani sunt alegeri, dar peste un an deja se cam intră în campanie. Dacă nu s-a apucat de la început, e târziu să mai facă şi ce a avut a îndepărtat într-un fel sau altul”, a afirmat Băsescu.
Fostul şef al statului a spus că actuala parteneră a lui Nicuşor Dan ar putea candida la Preşedinţie, la următoarele alegeri.
”Nu spun o răutate, dar s-ar putea să avem o candidată, pe doamna Mirabela Grădinaru. Că văd că merge, a învăţat mersul pe covoare prin toate capitalele, dânsul merge doar însoţit, deci s-ar putea să se pregătească un candidat în felul acesta”, a spus Băsescu.
Întrebat dacă aceasta ar fi o strategie, Băsescu a declarat că oamenii politici au fantezii.
”Nu ştiu, dar oamenii politici, şi eu încă sunt un politic, au obligaţia să aibă fantezii. Ne mai întâlnim peste câţiva ani şi vedem. Dar e o variantă, care îl scuteşte de bătaia de cap de a avea un partid. Pentru că asta e vulnerabilitatea majoră pe care o are acum, preşedintele Dan. Faptul că nu are un partid care să gestioneze lucrurile în Parlament, în favoarea ideilor dânsului”, a declarat Băsescu.




























