Eugen Tomac a declarat că nu este o condiţie pentru colaborarea între PNL şi PMP ca partidul pe care îl conduce să obţină o poziţie de viceprimar al Capitalei. Acesta crede că ar fi mult mai eficient să existe o astfel de nouă poziţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Deocamdată am agreat împreună cu PNL să semnăm un protocol, prin care ne angajăm ca peste tot unde există reprezentanţi PMP să se creeze majorităţi împreună. Bineînţeles că în Capitală situaţia este diferită. Noi ne dorim să facem parte din majoritatea care îl susţine pe primarul general ales şi evident că în negocierile pe care le vom avea vom solicita să fie creată şi cea de-a treia poziţie de viceprimar al Capitalei şi de ce nu, să primim noi această poziţie”, a afirmat marţi Eugen Tomac la RFI.

Chestionat dacă obţinerea unei funcţii de viceprimar este o condiţie pentru colaborare la nivel local între PNL şi PMP, Tomac a replicat: „Nu, nu este o condiţie, dar credem că este mult mai eficient să existe şi o poziţie nouă de viceprimar”.

„Primarul general şi preşedintele PNL au un cuvânt important de spus în această chestiune, dar noi avem suficiente argumente pentru a solicita crearea acestei poziţii, pe care bineînţeles o revendicăm”, a completat Tomac. 

PNL a votat luni, în BEX, să existe un protocol de colaborare între liberali şi PMP la nivel local. Biroul municipal al PNL a decis tot luni ca viceprimar din partea partidului să fie Stelian Bujduveanu. De la PLUS va fi viceprimar Vlad Voiculescu.

Ludovic Orban nu excludea duminică varianta ca cel de-al treilea viceprimar să fie Mihail Neamţu de la PMP. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.