Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat, întrebat de ce nu candidează la şefia PSD, că prioritară în partid nu este bătălia pe funcţii, ci de a genera o discuţie reală, el îndemnându-şi colegii să iasă şi să spună lucrurilor pe nume în interiorul PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”E o întrebare legitimă pentru mulţi (De ce nu candidează la şefia PSD – n.r.). Prioritatea acum este de a genera această discuţie reală şi de a redeştepta partidul. Problema nu este bătălia şi a da imaginea de bătălii pe funcţii, că am mai avut treaba asta în partid. Sunt destui şi credeţi-mă, sunt destui oameni de calitate care doresc să pună umărul. Ideea este să generăm acest curent în partid şi vă asigur că va fi foarte uşor de format o echipă de oameni, bărbaţi şi femei, de bună calitate. Nu dăm cu pietre în colegii care au condus, dar regula e simplă în politică. Când ai pierdut, ai eşuat”, a afirmat senatorul PSD Titus Corlăţean, în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă la Prima TV.

El consideră că poate exista un singur pol sau mai mulţi poli în interiorul PSD, însă e important să apară o echipă care să dorească înnoirea partidului.

”Nu vorbesc de poli, că pot fi mai mulţi poli, pot fi mai multe grupuri. Este vorba de o stare de spirit şi o echipă care să dorească să ducă la înnoirea partidului. Şi oamenii care, atunci când deschid gura, să nu o facă vorbind în gol şi spunând nimic, ci să aibă în spatele lor lucruri care profesional au fost bine făcute. Oameni care să fie şi conectaţi extern. Unii se concentrează foarte mult pe politica internă şi n-au înţeles faptul că atunci când eşti izolat în existenţa ta interioară şi nu eşti racordat exterior, vei avea infinite greutăţi pentru a-ţi promova interesele de ţară. (…) Eu am spus foarte clar, sunt aici şi vreau să pun umărul pentru a ajuta alături de alţi colegi, cu care discut. M-au contactat foarte mulţi oameni. Doar că unii sunt încă prudenţi, alţii şoptesc. Nu mai spuneţi mie şoptit că, băi, ai dreptate. Fii bărbat sau femeie şi spune cu curaj: domnule, nu e bine ce aţi decis. Astea sunt argumentele. Adică mimetismul ăsta şi prudenţa ne omoară, pentru că asta nu exista în partid. Şi în vremurile cu baronii şi cu nu ştiu ce, erau oameni şi buni, şi cu păcate, dar erau oameni cu caracter şi spuneau din perspectiva intereselor. Şi credeţi-mă, erau şedinţe cu lucruri spuse tare, asumate, deloc simple, unele complicate”, a adăugat Titus Corlăţean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.