Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a transmis, duminică, de Ziua Naţională, că să fim români ”va fi mereu o onoare şi o mândrie”. ”Sărbătorirea Zilei Naţionale ne readuce în prim-plan idealurile de unire, prosperitate, libertate. Să le preţuim şi să le urmăm pentru a face din România o Forţă”, a spus Meleşcanu.
”Să fim români va fi mereu o onoare şi o mândrie. Sărbătorirea Zilei Naţionale ne readuce în prim-plan idealurile de unire, prosperitate, libertate. Să le preţuim şi să le urmăm pentru a face din România o Forţă. La multi ani, români ! La mulţi ani, România!”, a scris, duminică, pe Facebook, preşedintele senatului.
Acesta a postat şi fotografii de la Parada Militară de Ziua Naţională la care a participat.




























