Bugetul Ministerului de Externe a fost aprobat sâmbătă, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe, ministrul Teodor Meleşcanu afirmând că se doreşte achiziţionarea a 50 de autoturisme, existând o serie specială, Duster Diplomat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Anul acesta avem prevăzut în buget achiziţionrea a 50 de maşini. În afara maşinilor de reprezentare, marea majoritate despre care vorbim le reprezintă cea mai bună maşină din lume de teren, Dusterul. Avem o serie specială, Duster Diplomat”, a afirmat Teodor Meleşcanu.

Ministrul a spus că, printre principalele preocupări ale MAE, se numără dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă consulară pentru românii care locuiesc în străinătate.

Meleşcanu a susţinut că se are în vedere deschiderea de noi misiuni diplomatice. „E vorba de consulatele de la Bari, Stuttgart, Manchester, Miami, Salzburg, Frankfurt, Melbourne şi Haifa”, a completat ministrul de Externe.

Potrivit acestuia, printre priorităţile MAE se mai află „particiarea la expoziţia mondială de la Astana din 2017 şi o suplimentare ca urmare a adoptării legii 1/2017 privind desfiinţarea taxelor consulare, o suplimentare de 30 de milioane de la buget a fondurilor necesare pentru desfăşurarea acţiunilor de repatriere care se întâmplă în străinătate”.

Teodor Meleşcanu a solicitat fonduri suplimentare şi pentru modernizarea clădirilor ce aparţin Ministerului de Externe. ”Aş vrea să ştiţi că statul român dispune în străinătate de 116 clădiri, proprietatea statului, care au sediile diplomtice şi consulare, iar lucrările de modernizare a acestora sunt stabilite la 11 milioane”, a explicat Teodor Meleşcanu.

Bugetul Ministerului Afacerilor Externe este în valoare de 768.748.000 lei, o creştere de aproximativ 2,5% faţă de bugetul executat anul trecut.

În cadrul dezbaterilor din Comisie s-au propus 21 de amendamente care vizau, printre altele, alocarea fondurilor necesare pentru repatrierea cetăţenilor români decedaţi în afara graniţelor ţării, deschiderea unor birouri consulare şi suplimentarea personalului consular, toate acestea fiind respinse.

De asemenea, parlamentarii din Comisie au adoptat şi bugetul Ministerului delegat pentru Fonduri Europene.

„În acest buget de 14.370 lei credite bugetare şi 89.500 lei credite de angajare avem prevăzute şi alte activităţi care intră în directa coordonare a noastră, atât coordonarea interministerială în pregătirea mandatelor pe domeniul afacerilor europene, dar şi strategia Europa 2020 semestru european”, a afirmat ministrul Ana Birchall. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.