Teodor Atanasiu, Mariana Câmpeanu şi alţi zece senatori PNL au votat, luni seară, alături de PSD şi ALDE, în favoarea proiectului de lege care modifică legea educaţiei şi respinge reexaminarea preşedintelui Klaus Iohannis privind plagiatele, deşi decizia în conducerea partidului a fost de respingere a legii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit listei de vot electronic publicată pe site-ul Senatului, la proiectul privind plagiatul au votat în favoarea legii, alături de PSD şi ALDE, senatorii PNL Petre Nicoară, Teodor Atanasiu, Ciprian Rogojan, Valeriu Boeriu, Octavian Motoc, Marius Neculoiu, Mariana Câmpeanu, Corneliu Popescu, Viorel Grigoraş, Ţapu Nazare Eugen, Titus Paşca şi Marius Emil Paşcan, care şi-a anunţat în plen demisia din partid.

S-au abţinut de la vot senatorii liberali Mircea Dobra, Alexandru Pereş, Tudor Barbu, Ioan Cristina.

În plus, nu au votat deloc Nelu Tătaru şi Nicolae Vlad Popa.

În sala de plen, în momentul votului s-au aflat 30 de parlamentari de la PNL.

Lista senatorilor care au votat legea

În şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului, care s-a desfăşurat luni la prânz, decizia conducerii PNL a fost de a nu susţine modificările la Ordonanţa de urgenţă privind plagiatul, aflată pe ordinea de zi a plenului Senatului.

Potrivit unor surse din conducerea PNL, niciunul dintre senatori nu a ridicat problema acestui vot, decizia fiind unanimă în sensul unui vot negativ pentru acest proiect.

Cu toate acestea, proiectul a trecut în plen, cu sprijinul a 12 senatori PNL. 

Senatorii au respins, luni, cu 90 de voturi ”pentru”, 12 voturi ”împotrivă” şi şase abţineri, cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs.

Proiectul a trecut de Senat, în calitate de for decizonal, cu un raport de adoptare în forma iniţială a legii, fiind respinsă cererea de reexaminare a şefului statului, după ce şi la Camera Deputaţilor cererea preşedintelui a fost respinsă, nefiind întrunit numărul necesar de voturi.

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că decizia Senatului de luni, prin care s-a respins cererea sa de reexaminare a legii de aprobare a OUG privind plagiatul, "riscă să afecteze" verificarea imparţială a acuzaţiilor în aceste cazuri şi consideră că graba senatorilor de a opera modificări, fără dezbateri, este "suspectă".

"În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puţin suspectă graba cu care s-a acţionat pentru modificarea Legii educaţiei, fără o discuţie pe fond, într-un moment în care toată lumea aşteaptă integritate şi performanţă", afirmă preşedintele, într-un mesaj pe Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.