Polonia: Racoviţan debutează în noul sezon cu o înfrângere, Rakow – Wisla Plock 1-2

Polonia: Racoviţan debutează în noul sezon cu o înfrângere, Rakow – Wisla Plock 1-2

Echipa poloneză Rakow Czestochova, pentru care fundaşul român Bogdan Racoviţan a fost integralist, a pierdut duminică, pe teren propriu, scor 1-2, în faţa formaţiei Wisla Plock, în prima etapă din campionatul Poloniei.

Bogdan Racoviţan a fost integralist în prima etapă din Ekstraklasa, el primind nota 7 din partea site-ului de specialitate sofascore, a treia cea mai mare notă dintre jucătorii gazdelor. Echipa sa însă, Rakow Czestochova, a cedat acasă cu 1-2 în meciul disputat în compania grupării Wisla Plock. Oaspeţii au condus cu 2-0, după golurile marcate de Flis (min. 37) şi Rogelj (min. 49), iar Rakow a înscris prin Makuch, din penalti, în minutul 68.

În runda a doua, Rakow şi Racoviţan se vor deplasa la Wroclaw, pentru înfruntarea cu Slask.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră