Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că această criză a coronavirusului nu poate fi lăsată să fie gestionată politic şi că la nivelul Guvernului va fi luată o decizie, după ce forma finală a Legii privind starea de alertă va fi votată de Parlament. Tătaru mai spune că suntem pe o pantă descendentă a pandemiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele Klaus Iohannis a decis să nu mai prelungească starea de urgenţă. Noi suntem la începutul pantei descendente a curbei, suntem într-un moment în care, dacă am gestionat perioada sărbătorilor Pascale, perioada de 1 - 3 mai, urmează să putem gestiona şi momentul relaxării, 15 mai. Pentru a putea gestiona acest moment, trebuie să relaxăm progresiv, gradual. Starea progresivă graduală trebuie să se desfăşoare într-o anumită stare administrativă pentru a putea gestiona şi momentele neplăcute care  pot interveni. Este un moment în care Guvernul României a gândit ca în perioada cre va venisă fie o stare de alertă în care să putem controla evoluţia ulteroară şi în funcţie de creşterea numărului de cazuri noi, a deceselor, să putem gestiona, la un moment dat, apariţia unui focar nou. Să vedem forma finală a legii şi apoi vom avea un punct de vedere”, a declarat Nelu Tătaru, miercuri, la Europa FM.

Tătaru spune că, deşi ne aflăm pe panta descendentă a pandemiei, aceasta nu s-a încheiat şi că târziu în noapte sau joi, Guvernul va lua o decizie.

”Ministerul Sănătăţii a evaluat şi a elaborat în această perioadă de 2 luni, proceduri pentru a putea gestiona pandemia. Suntem pe o pantă descendentă în care încercăm să controlăm pandemia. Această pandemie nu se termină şi nu se va termina acum. Chiar dacă mergem pe pantă descendentă, vedem, în continuare, un număr de cazuri noi. Rămâne să putem gestiona tot ce se întâmplă în Terapiile Intensive. Nu putem gestiona, dacă nu putem restricţiona un focar în derulare sau nu putem identifica, izola şi trata şi testa chiar, anumite persoane care prezintă simptomatologie. Modelul de carantină dat de ministrul Sănătăţii este cel care a certificat sau a legiferat posibilitatea carantinării. În condiţiile în care noi ne pregăteam să dăm o altă formă a carantinării, prin izolare la domiciliu controlată, rămâne principala armă în a izola un potenţial infectat. Rămâne ca mâine sau astăzi, târziu în seară, la nivelul Guvernului, să luăm o decizie, după ce avem forma finală a legii. Dar nu putem lăsa ca într-o pandemie să gestionăm politic criza. Orice aglomeraţie mai mare, că este terasă, restaurant sau un grup mai mare de persoane care se întâlnesc şi stau înseamnă şi o  recativare a unor focare”, a mai spus Tătaru.

Întrebat dacă îi pare rău că nu se prelungeşte starea de urgenţă, ministrul Sănătăţii a declarat că rămâne de văzut dacă populaţia a învăţat care sunt precauţiile.

”Îmi pare rău că nu am învăţat de la aceste două luni cum să gestionăm şi ce înseamnă spirit civic la fiecare dintre noi şi îmi pare rău că politicul nu a înţeles că acolo unde este sănătate sau învăţământ nu ar trebui să existe ingerinţe. Nu a învăţat factrul politic şi în al doilea rând rămâne să vedem dacă populaţia a învăţat acele precauţii, acele reguli de igienă, distanţarea socială în continuare, până când vom spune că pericolul a trecut”, a declarat Tătaru.

Camera Deputaţilor dezbate, miercuri, Legea privind starea de alertă, adoptată marţi de Senat. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.