Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat joi, pe Facebook, referitor la audierile din Comisia SRI, că trebuie recuperaţi anii în care Parlamentul a fost „timorat” şi nu şi-a făcut „suficient” datoria, în condiţiile în care românii vor să vadă „un control democratic” al instituţiilor de forţă.
”Nu mai merge cu tactica batistei pe ţambal! Românii vor adevărul şi vor să vadă un control democratic al instituţiilor de forţă. Audierile din Comisia SRI reprezintă doar primul pas într-un şir lung de acţiuni ale Parlamentului. Trebuie recuperaţi anii în care Parlamentul a fost timorat şi nu şi-a făcut suficient datoria”, a scris Călin Popescu Tăriceanu.
Directorul SRI, Eduard Hellvig, şi alţi reprezentanţi ai conducerii Serviciului au fost audiaţi, miercuri, timp de şapte ore în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI. Subiectele audierii au fost scandalul Coldea-Ghiţă, bugetul SRI pe anul 2017 şi eventuala implicare a Serviciului în protestele care au avut loc duminică în întreaga ţară.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...