Ministrul Mediului, Tanczos Barna afirmă, marţi, la 36 de ani de la cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii pe timp de pace, şi anume explozia nucleară de la Cernobîl, că aceste lecţii ar trebui să fie obligatorii pentru noi toţi, la fel ca tragediile de la Mayak (Rusia) şi Fukushima (Japonia). ”Am încredere că omenirea a învăţat multe din cazul Cernobîl şi nu va recurge la decizii care să ducă la distrugerea umanităţii în conflictul ruso-ucrainean care, pe lângă ororile războiului, devine şi o ameninţare nucleară”, spune ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Cu exact 36 de ani în urmă a avut loc cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii pe timp de pace, şi anume explozia nucleară de la Cernobîl, care rămâne şi astăzi în actualitate.  Zona închisă şi în prezent trebuie tratată cu mare atenţie şi grijă. Astăzi nu doar ne amintim despre acest eveniment tragic, dar această comemorare ne obligă la responsabilitate”, a scri ministrul Mediului. 
 
Tanczos Barna precizează că, prin comemorarea acestui eveniment ne amintim şi de modul în care au afectat viaţa de zi cu zi a oamenilor de pe un întreg continent câteva decizii greşite.
 
”Este de datoria noastră, a tuturor factorilor de decizie, să evităm luarea unor măsuri care provoacă tragedii similare. Lecţiile de la Cernobîl ar trebui să fie obligatorii pentru noi toţi, la fel ca tragediile de la Mayak (Rusia) şi Fukushima (Japonia). Am încredere că omenirea a învăţat multe din cazul Cernobîl şi nu va recurge la decizii care să ducă la distrugerea umanităţii în conflictul ruso-ucrainean care, pe lângă ororile războiului, devine şi o ameninţare nucleară. Un viitor durabil constă în construirea de sisteme de energie regenerabilă, care să nu pună în pericol umanitatea şi mediul înconjurător, aceasta fiind singura cale de urmat din punct de vedere al mediului şi al societăţii”, mai spune ministrul Mediului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.