Preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, secretarul pentru Energie al Statelor Unite, Rick Perry, şi prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, au făcut marţi declaraţii comune în finalul celui de-al treilea summit al Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, Iohannis arătând că summitul a fost excelent, în ciuda dificultăţilor de politică internă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rezultatele întâlnirii au fost prezentate de Klaus Iohannis. „A fost o reuniune de succes cu rezultate palpabile. Am reuşit să avem un summit excelent, în ciuda dificultăţilor noastre de politică internă, spre beneficiul României, al dezvoltării sale economice, al cetăţenilor români şi a întregii regiuni a celor trei mări”, a declarat preşedintele României.

„Interesul pentru summitul de astăzi a fost demonstrat şi prin nivelul de reprezentare, opt preşedinţi din cele 12 state, un prim-ministru, doi preşedinţi de camere şi un ministru de externe. (...) Am adoptat o declaraţie comună care stipulează principiile ce stau la baza Iniţiativei celor 3 mari şi obiectivele concrete. În primul rând, Iniţiativa urmăreşte să contribuie la dezvoltarea economică a regiunii”, a mai spus Iohannis.

Şeful statului a vorbit despre înţelegere comună „pro-dezvoltare economică a regiunii, pro-Uniunea Europeană şi pro-transatlantică”.

„Prezenţa economică a SUA în regiune e un catalizator pentru cooperare în zonă, dar şi ca parte a acordului transatlantic, iar Iniţiativa întâreşte relaţia”, a punctat Klaus Iohannis. El a explicat că Perry a reiterat susţinerea „puternică” a SUA, după ce preşedintele Donald Trump a transmis un mesaj pentru participanţii la summit.

Sprijinul politic pentru proiecte prioritare de interconectare - energie, transport şi digital - a fost cel mai important punct, a menţionat şeful statului.

Au fost selectate proiecte aflate în desfăşurare şi proiecte noi, a mai spus Iohannis. „România a propus 6 proiecte aprobate de Guvernul României cu consultarea Administraţiei Prezidenţiale. Această listă nu este a preşedinţilor ţărilor participante, ci reprezintă contribuţia guvernelor ţărilor noastre. Prin această listă dăm un semnal politic la cel mai înalt nivel investitorilor în ceea ce priveşte proiectele majore de interconectare pe care ţările noastre le consideră proioritare”, a subliniat Iohannis.

„În perioada următoare va trebui să ne concentrăm pe obţinerea finanţării, pe implementarea acestor proiecte”.

Germania, stat partener al Iniţiativei

Preşedintele României a anunţat că Germania a devenit stat partener Iniţiativei. „Un alt rezultat concret este decizia de a accepta Germania ca stat partener la Iniţiativă. Este o premieră şi u rezultat care ne bucură, Germania având multiple interese economice în regiune, în timp ce regiunea are numai de câştigat prin implicarea activă a Berlinului”.

SUA: Energia nu trebuie folosită ca mijloc de ameninţare

Prim-ministrul Morawiecki a vorbit despre o aprovizionarea cu gaze „din cât mai multe surse”. El a precizat că, în cadrul summitului şi-a exprimat dezacordul în legătură cu construcţia conductei dintre Rusia şi Germania. „Nu este vorba despre diversificare, e vorba despre monopolizare mai puternică”.

Rick Perry a declarat, în finalul summitului: „Statele Unite sunt un lider mondial în ceea ce priveşte petrolul şi gazul. Siguranţa energetică e strâns legată de siguranţa naţională, e ceva fundamental. Energia nu trebuie folosită niciodată ca un mijloc de coerciţie şi de ameninţare, e foarte important”.

El a vorbit despre „poziţia agresivă a Rusiei” - „Această dependenţă a Europei pentru gazul rus a crescut de la 30% la peste 40%, fapt care creează îngrijorări”.

Americanii sunt de părere că „diversitatea surselor energetice este foarte importantă” şi susţin „principiul diversificării”. „Nu vom permite altora să monopolizeze. Preşedintele a pus accent pe dezvoltarea infrastructurii, pe îndepărtarea barierelor”, a mai spus Perry.

„SUA şi Europa sunt deschise către afecri şi nerăbdătoare să îşi exprime angajamentul”, a concluzionat el.

Forum pe domeniul digitalizării, în octombrie, la Zagreb

Croaţia a propus 11 proiecte în valoare de 1,7 miliarde de euro, a declarat Kolinda Grabar-Kitarovic, care a anunţat că la Zagreb, în octombrie, va avea loc forumul pe domeniul digitalizării a I3M.

Ediţia viitoare, în Slovenia

Klaus Iohannis a mai explicat faptul că rezultatele summitului sunt „rodul unei munci asidue, desfăşurate pe parcursul unui singur an”.

Următoarea ediţie a summitului Iniţiativei celor 3 Mări, a patra, va avea loc în Slovenia. „Următoarea ediţie a Summitului, cea din 2019, se va desfăşura în Slovenia, la invitaţia domnului preşedinte Pahor şi doresc de pe acum mult succes Summitului de anul viitor”, a încheiat preşedintele român.

Cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, a avut loc luni şi marţi.

Evenimentul a început cu prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, la care au participat reprezentanţi ai mai multor companii şi oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, luni seară, în deschiderea forumului, despre importanţa sprijinului oferit de instituţiile europene economiilor celor mai noi state membre UE, dar şi despre menţinerea unei relaţii transatlantice „robuste”.

El a precizat că ideea înfiinţării Iniţiativei celor 3 Mări a pornit de la „constatarea menţinerii unui decalaj de dezvoltare economică între vechile şi noile state membre ale UE şi din dorinţa de atenuare a acestuia”.

Corina Creţu, comisar european pentru dezvoltare regională, a transmis luni un mesaj din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care şi-a arătat speranţa faţă de menţinerea legăturii puternice dintre statele membre, dar şi a celei transatlantice.

La rândul său, Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a vorbit despre priorităţile economice pe care statele membre trebuie să le stabilească şi urmărească şi a spus că succesul economiilor lor nu poate fi gândit în afara spaţiului european şi nici a celui transatlantic.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, în calitate de gazdă a Summitului Iniţiativa celor Trei Mări, un mesaj adresat participanţilor la Summitul de la Bucureşti, în care spune că că SUA rămân dedicate colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale, arătând că Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare.

La Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări", care are loc luni şi marţi la Bucureşti, participă şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.