Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit TV, despre avizul Comisiei de la Veneţia privind lege desfiinţării Secţiei Speciale de investigare a magistraţilor, că din păcate, ne îndepărtăm tot mai mult de ridicarea MCV. El a precizat că USR va propune un proiect de lege care să corecteze aceste aberaţii şi care să refacă competenţa DNA, amputată prin proiectul Predoiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comisia Europeană, în cadrul MCV, a spus clar că în cazul acestor proiecte trebuie să se ţină cont de avizul Comisiei de la Veneţia. Este clar pentru noi că această condiţie trebuie îndeplinită. Ne îndepărtăm tot mai mult de ridicarea MCV, deşi eram foarte aproape. (..)  Se compromite un interes major al României”, a spus Stelian Ion.

În opinia sa, Comisia de la Veneţia este constituită din specialişti la nivel internaţional care spun tehnic ce nu este în regulă. 

”A spus foarte clar, legea este foarte proastă, extrem de gravă, s-a greşit că nu s-a aşteptat avizul Comisiei, se respecta şi termenul din PNRR, până la finalul lunii martie şi se puteau face acele modificări”, a afirmat Stelian Ion. 

Despre ce va face USR ăn continuare, deputatul USR a răspuns: ”Folosim absolut toate pârghiile de care dispunem, vom propune un proiect de lege care să corecteze aceste aberaţii şi  care să refacă competenţa DNA, amputată prin proiectul Predoiu”, precizând că vor avea în continuare un dialog cu oficialităţile europene, pentru a vedea care este situaţia.

Fostul ministru al Justiţiei a ţinut să precizeze că vor veni legile justiţiei, la adoptare, şi acolo sunt 600 de articole care vizează toată justiţia, astfel că este important să nu se repete ce s-a întâmplat cu SIIJ.

Stelian Ion a arătat că atât SIIJ cât şi legile justiţiei sunt jalon în PNRR, şi este obligatoriu să le adoptăm, pentru că alfel nu primim banii.

Comisia de la Veneţia confirmă în avizul publicat luni ceea ce a susţinut USR în cadrul dezbaterilor din Parlament: SIIJ nu a fost desfiinţată, ci doar reorganizată, în timp ce au fost puternic ştirbite competenţele DNA şi DIICOT, a transmis USR.

Sursa citată mai spune că pentru toate aceste motive, dar şi pentru că a refuzat să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia, ministrul Cătălin Predoiu trebuie să-şi prezinte demisia de urgenţă, iar, dacă nu o face, se impune demiterea lui.

Şeful statului a promulgat, săptămâna trecută, legea privind desfiinţarea SIIJ, la câteva zile după ce Curtea Constituţională a respins sesizările de neconstituţionalitate depuse, după adoptarea proiectului în Parlament, de către USR şi AUR. 

USR a atacat la CCR proiectul care prevede desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Magistraţilor, atrăgând atenţia că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiţiei nu implică desfiinţarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituţii.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.