Stelian Ion a afirmat că ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, „a ratat deja un jalon din PNRR” pentru că a trimis târziu în Parlament Legea privind protecţia avertizorilor de integritate care transpune o directivă europeană în legislaţia naţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Cătălin Predoiu a ratat deja un jalon din PNRR. Un motiv în plus să fie demis. Relei-credinţe dovedite odată cu proiectul de transformare a SIIJ i se adaugă şi incompetenţa crasă. Anunţul triumfalist al Guvernului potrivit căruia ar fi fost îndeplinite toate jaloanele din PNRR este eronat.  Până la 31 martie, trebuia să fie adoptată şi să intre în vigoare legea privind protecţia avertizorilor de integritate, care trebuie să transpună o directivă europeană. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil ar fi trebuit ca proiectul de lege să fi fost depus în timp util în parlament. Jalonul viza intrarea în vigoare a legii, nicidecum trimiterea proiectului de lege în parlament. Aşa au fost stabilite multe alte jaloane, pentru că documentul PNRR este unul pragmatic şi are în vedere elemente concrete, reforme concrete, nu doar proiecte sau declaraţii de intenţii. Legea nu este încă adoptată pentru că ministrul Cătălin Predoiu şi coaliţia PSD-PNL-UDMR nu au fost în stare să se ţină de respectarea termenelor din PNRR şi au trimis legea în Parlament abia pe 25 martie, cu doar 6 zile înainte de expirarea termenului. Proiectul guvernului se află la Senat, în primă cameră, nefiind emis nici măcar raportul de către Comisia juridică (B186/2022)”, a scris Stelian Ion, sâmbătă pe Facebook.
 
El a explicat că „proiectul de lege privind protecţia avertizorilor de integritate era deja finalizat când am plecat de la Ministerul Justiţiei şi este de neînţeles de ce Cătălin Predoiu nu l-a transmis din timp Guvernului”.
 
„O putea face în a doua zi de mandat. Dacă voia o altă formă a legii putea să opereze rapid modificările. Ministrul Predoiu mai avea şi o altă variantă de ieşire din impas, dar a respins-o de la bun început: parlamentarii USR, împreună cu liderul de grup al PNL de la Camera Deputaţilor, sesizând pericolul, am depus în Parlament, încă din 23 noiembrie 2021, o iniţiativă legislativă pentru transpunerea directivei europene privind protecţia avertizorilor de integritate (plx 573/2021). Putea fi adoptată până la 31.03.2022 dacă Predoiu nu s-ar fi opus. Ar fi putut interveni cu unele propuneri de amendamente, dar orgoliul său a fost mai mare chiar decât miza obţinerii banilor din PNRR.  Din cauza lui Predoiu avem acum două mari bile negre pe justiţie: avizul Comisiei de la Veneţia care i-a transmis ferm că nu a desfiinţat SIIJ, ci a creat un alt mecanism cel puţin la fel de nociv şi o primă ratare din PNRR. Din cauza lui Predoiu, riscăm nu numai infringement, ci şi pierderea unor fonduri europene. În plus, nu doar că a ratat un jalon din PNRR, dar şi pe fond proiectul propus de ministrul Predoiu are hibe majore şi se îndepărtează de directiva europeană care trebuia transpusă, scăzând protecţia avertizorilor de integritate”, a completat deputatul USR.
 
Stelian Ion a oferit şi câteva exemple de directive europene care nu au fost transpuse încă în legislaţia românească în domeniul justiţiei de către Cătălin Predoiu.
 
„Doar câteva exemple:
- [ ] Proiectul lui Predoiu a crescut de 5 ori faţă de proiectul nostru unele sancţiuni ce ar putea fi aplicate persoanelor care fac raportări şi a scăzut considerabil sancţiunile ce ar putea fi aplicate instituţiilor care comit abuzuri.
 
- [ ] Proiectul lui Predoiu nu detaliază cum se aplică prezumţia de bună-credinţă în favoarea avertizorilor, lipsind de eficienţă acest instrument de apărare a avertizorilor.
 
- [ ] Divulgarea publică este cu mult îngreunată în proiectul lui Predoiu, fiind condiţionată de raportarea prealabilă instituţională şi de existenţa unor motive întemeiate cu privire la un pericol pentru interesul public sau la riscul unor represalii. Oare nu este în sine un pericol faptul că într-o instituţie sunt semnalate nereguli, se încalcă legea, se fac achiziţii cu dedicaţie? De ce nu vrea ministrul Predoiu ca aceste informaţii să fie făcute publice?  
 
- [ ] Proiectul lui Predoiu elimină posibilitatea emiterii certificatului privind avertizarea în interes public, care ar fi reprezentat dovada calităţii de avertizor. Noi susţinem că eliberarea acestui document ar putea fi de un real folos avertizorilor de integritate.
 
- [ ] Proiectul lui Predoiu elimină unele măsuri de protecţie a avertizorilor în faţa comisiilor de disciplină. 
 
- [ ] De asemenea, măsurile de protecţie nu se mai aplică, potrivit proiectului lui Predoiu, şi organizaţiilor mass-media, profesionale, sindicale, patronale”, a conchis Stelian Ion.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.