Sorin Grindeanu: Spania a fost întotdeauna un prieten apropiat al României şi a fost alături de noi când a contat/ Apărarea graniţelor externe ale UE şi consolidarea solidarităţii europene trebuie să meargă întotdeauna mână în mână

Sorin Grindeanu: Spania a fost întotdeauna un prieten apropiat al României şi a fost alături de noi când a contat/ Apărarea graniţelor externe ale UE şi consolidarea solidarităţii europene trebuie să meargă întotdeauna mână în mână

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Spania a fost întotdeauna un prieten apropiat al României şi a fost alături de ţara noastră inclusiv pe drumul spre aderarea la Schengen. ”Apărarea graniţelor externe ale UE şi consolidarea solidarităţii europene trebuie să meargă întotdeauna mână în mână”, susţine el.

”Spania a fost întotdeauna un prieten apropiat al României şi a fost alături de noi când a contat, inclusiv pe drumul nostru spre Schengen. România ştie cât valorează solidaritatea. Acum, când Spania este supusă unei presiuni importante la graniţa externă a UE în Ceuta, solidaritatea noastră se îndreaptă spre poporul spaniol, premierul Sanchez şi toţi cei care lucrează pentru a proteja cetăţenii şi graniţa comună a Europei”, a arătat Sorin Grindeanu, sâmbătă, într-un mesaj pe X.

El a adăugat că apărarea graniţelor externe ale UE şi consolidarea solidarităţii europene ”trebuie să meargă întotdeauna mână în mână”.

Douăzeci şi doi de lideri din UE, printre care se numără cancelarul german Friedrich Merz, prim-ministrul italian Giorgia Meloni şi preşedintele României, Nicuşor Dan, au criticat sâmbătă politicile în materie de migraţie ale prim-ministrului spaniol Pedro Sánchez, acuzându-l că subminează securitatea frontierelor Uniunii, relatează Politico.

Sánchez, din ce în ce mai izolat, a replicat că partenerii săi din UE au reacţionat într-un mod ”egoist” şi ”ilegal” la afluxul brusc de aproximativ 50.000 de migranţi fără autorizaţie din Maroc în exclava spaniolă Ceuta din Africa de Nord.

Deşi aproape toţi aceşti migranţi s-au întors acum în Maroc — şi niciunul nu a trecut pe teritoriul continental al UE — cei 22 de lideri şi-au exprimat ”îngrijorarea serioasă” cu privire la ameninţarea la adresa frontierelor UE şi au subliniat că decizia lui Sánchez de a acorda statut legal unui număr de până la 1,2 milioane de migranţi fără autorizaţie constituie un ”factor de atracţie” care a alimentat criza.

Într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintelui Consiliului European, António Costa, şi prim-ministrului irlandez, Micheál Martin, cei 22 de lideri au făcut referire directă la necesitatea cooperării la nivelul UE în ceea ce priveşte politici precum programul de regularizare a migranţilor de la Madrid.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor